miercuri, 29 februarie 2012

Adu-ţi aminte. Luca 16.

         Memoria, marele dar al lui Dumnezeu, din cuvintele de mai sus rezultă că va continua să funcţioneze şi după moarte. Cineva care a avut o moarte clinică după revenire a declarat că deşi încerca să uite multe amintiri vinovate, cu lux de amănunte, memoria i le punea în faţă devenind un coşmar insuportabil. Acolo unde e lipsă totală de apă, nici măcar o lacrimă nu poate curge. Memoria, ah! atât de mare este puterea întunecată a memoriei, ce se transformă, în cel mai aspru judecător.
            Dacă vrem să dovedim că mai preţuim acum memoria să ne aducem aminte, că fără motive suntem iubiţi, şi preţuiţi de Dumnezeu, şi că memoria care ne condamnă acum ducându-ne la crucea iertării, nu ne va mai condamna niciodată.
            Proorocul Isaia defineşte infernul ca fiind locul unde viermele conştiinţei al memoriei nu doarme, şi focul suferinţei nu se stinge. A mai fost numit şi lumea consecinţelor.

marți, 28 februarie 2012

„Acum suntem copii” 1 Ioan 3-2.

          Dacă la o anumită vârstă trebuie să lepădăm ce e copilăresc, privilegiile copilăriei nu trebuie niciodată abandonate. Am stat un timp la Paris în cartierul Montparnasse, unde am mers pe urmele lui Brâncuşi.
            În această metropolă a lumii, fericirea lui Brâncuşi după declaraţiile sale, a constat în aceia că a plecat de pe plaiurile însorite ale Hobiţei din Gorj, cu bucuria copilăriei, care nu l-a părăsit niciodată. Când nu mai suntem copii, nu mai suntem nimic, şi cred că dânsul a trăit ce a afirmat când mă gândesc, cât de mult mărturiseşte că sa bucurat, de o piatră mică lustruită de apă, dintr-un râu găsită în drumul său de un an, de la Tg-Jiu la Paris.
            Copilul nu plăteşte impozite, nu se aprovizionează cu nimic, nu cumpără medicamente, şi dacă se ia cineva de el, ştie şi crede că tatăl său e cel mai puternic bărbat din lume, şi-l spune lui tata, chiar dacă tata nu poate nimic, el asta nu ştie.
            Dacă şi pe plan spiritual am învăţa aceste lucruri pe care copilul instinctiv le practică, am fi cei mai fericiţi oameni din ceruri şi de pe pământ. Domnul Isus în această privinţă ne spune direct: „Dacă voi care sunteţi răi ştiţi să daţi daruri bune, nu rele cum suntem, apoi Dumnezeu care atât de bun va da daruri bune pe măsura Sa copiilor Săi”.
 

luni, 27 februarie 2012

Prosperitatea. Psalmul 34-10.

        „Puii de leu duc lipsă şi le e foame dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine”.
            Nu am întâlnit încă pe nimeni şi nici nu cred că voi întâlni vreodată pe cineva care să creadă Cuvântul Domnului şi acesta să-l fi dezamăgit.
            Odată dobândit binele suprem… „El care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său ci L-a dat pentru noi toţi cum nu ne va da fără plată împreună cu El toate lucrurile” Romani 8-32.
            Această expresie că nu duc lipsă de nici un bine, nu presupune îmbogăţire, care nu face nici un bine ci dacă avem ce mânca şi ce îmbrăca ne va fi îndeajuns.
            Credem că după supremul bine al mântuiri este binele sănătăţii, ce se cuprinde şi el în aceeaşi frumoasă făgăduinţă. Pot spune şi eu ca David în Psalmul 37- 25 că "am fost tânăr şi am îmbătrânit dar nu am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea". Eram 12 inşi la masă în 1946, foarte săraci dar aveam ceva porumb părinţii au vândut trei dubli de porumb cu 10 milioane de lei, era vremea inflaţiei, au cumpărat o vacă de la târgul din Tg-Jiu şi a doua zi a avut loc stabilizarea dar deşi nu mai aveam nici un leu sacii de bani au fost aruncaţi deoarece nu mai aveau nici-o valoare, în schimb am rămas cu o vacă foarte bună.
            Am avut astfel asigurată multă vreme existenţa pentru noi şi pentru alţii căci dădea foarte mult lapte.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Puterea destructivă a tradiţiei.

          Astăzi (2010 n.n.) creştinismul religios serbează buna vestire a îngerului care-i spune Mariei că va naşte pe Domnul Isus.
            Calendarele multor religii au foarte multe sărbători inventate pentru plăceri şi distracţii.
            Toată Evanghelia este o veste bună prin definiţie, dar majoritatea nu ştiu că în limba română la traducerea Noului Testament din limba Greacă pentru cuvântul Evanghelie s-a folosit cuvântul vestea bună ca o permanenţă pentru toate veacurile şi nu ca ceva ocazional, şi noi nu trebuie numai odată pe an să ne aducem aminte de buna vestire, ci în tot timpul.
            Ca o dovadă că Domnul Isus nu a dorit divinizarea mamei Sale este faptul că atât la începutul lucrării la nunta din Cana cât şi pe cruce nu i se adresează  ca unei divinităţi ci ca unei femei spunându-i lui Ioan: “femeie iată fiul tău”, care era un fiu ca şi Dânsul prin adopţie.

vineri, 24 februarie 2012

Sărbătoarea sărbătorilor. Învierea Domnului nostru Isus Hristos.

Primul Paste in Egipt. Ingerul mortii oprit la usa de sangele de miel
        Tot ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la sărbătoarea Paştilor, este minunat. Pentru prima dată găsim acest cuvânt în Exod 12-11 cu referire la miel unde se spune: „să-l mâncaţi în grabă căci sunt Paştele Domnului”.       
            Din acel moment acest cuvânt a fost în toată istoria Evreilor, şi a tuturor neamurilor după înviere, termen consacrat, pentru cea mai mare sărbătoare a omenirii creştine. Cu toate că luna Nisan era a treia din an prima lună a anului, fiind Şvat Dumnezeu a decretat: „Luna aceasta adică Nisan va fi pentru voi cea dintâi lună cea dintâi lună a anului” Exod 12-2.
            Din nefericire această sărbătoare nu este sărbătorită la adevărata sa valoare deoarece Evreii încă nu-L recunosc pe Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu.
            Astfel Evreii sărbătoresc anul nou de două ori pe an, odată anul nou civil conform  Levitic 23-23 sau sărbătoarea trâmbiţelor din luna a şaptea, prefigurând, naşterea noastră pentru această viaţă efemeră, civilă, şi a doua oară Paştele sau anul nou religios, din luna Nisan care era prima lună a anului şi care prefigura, naşterea din nou pentru cer având la bază jertfa Mielului Pascal.
            Prin această sărbătoare a sărbătorilor Dumnezeu a dorit să transmită omenirii cel puţin trei mesaje şi anume:
            1 Nevoia de trecere din întuneric la lumină de schimbare, a terenului minat pe care ne-am născut în păcat şi fărădelege, indiferent de religia moştenită, Marea Roşie simbolizând hotarul de despărţire faţă de tot ce este lume şi păcat.
            Aşa cum avem un document, o carte de identitate care atestă data naşterii noastre pentru această lume, Dumnezeu a decretat ca poporul Său, să aibă un ceas, o zi, o lună, care să marcheze eliberarea sa.
            Cine s-a născut numai odată va muri de două ori, dar cine s-a născut de două ori va muri numai odată
            Aceasta este lecţia celor două sărbători.
            2 Dumnezeu ştiind că: „soarta omului nu este în puterea lui nici nu stă în puterea lui când umblă să-şi îndrepte paşii ca să ajungă la ţintă” Ieremia 10-23, a folosit metoda Sa care a fost Mielul, dar în nici-o limbă miel nu înseamnă Paşti, acest cuvânt în majoritatea limbilor lumii înseamnă TRECERE. Mielul prefigura soluţia lui Dumnezeu pentru trecerea noastră din întuneric la lumină şi imediat cum L-A văzut Ioan Botezătorul pe Domnul Isus a şi declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”.
            Îngerul nimicitor a vizitat ţara Egiptului şi a nimicit pe toţi întâii născuţi care nu aveau sângele mielului pe uşa casei lor, şi chiar în noaptea aceia evreii au trecut din Egipt pornind spre Canaan.
            Cine putea programa cu aproape 1500 de ani înainte ca exact în Vinerea Mare pe data de 13 Nisan exact data instituirii marii sărbători, când copiii lui Israel jertfeau mielul pascal, Mielul lui Dumnezeu să fie prins, judecat, prin cel mai nedrept proces din istorie, şi condamnat la moartea prin răstignire.
            Este bine cunoscuta experienţa unui profesor care trebuia să treacă un râu foarte lat cu barca. Profesorul întreabă pe barcagiu dacă ştie ceva geografie, dar barcagiul răspunde simplu nu. Profesorul îi spune că a pierdut un sfert din viaţă, şi continua să-l întrebe dacă ştie ceva istorie la care la fel răspunde nu, atunci ai pierdut jumătate din viaţă, fiind vara se face un vârtej pe apă şi barcagiul întreabă profesorul dacă ştie să înoate, dar nu ştia şi atunci modestul om îi spune: “domnule profesor ţi-ai pierdut toată viaţa”.   
            Această mare sărbătoare ne aduce aminte că ori ce am şti şi am avea, nu ne foloseşte la nimic dacă nu am trecut de sub puterea întunericului în Împărăţia luminii şi fericirii. „O voi care treceţi pe lângă Mine opriţi-vă şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea Mea”, spunea profetul Ieremia în plângerile sale. Deşi toţi oamenii sânt trecători, nu toţi trecătorii sunt oameni… În trecerea grăbită prin lume către veci fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci.
            Ca fiinţe decizionale trebuie numai să acceptăm faptul că nimeni nu poate decide în locul nostru, trecerea acum de partea Sa ca la trecerea finală să nu avem emoţii.
            3 Pentru toate cele trei faze ale vieţii, trecut, prezent şi viitor, sărbătoarea învierii are cele mai corecte răspunsuri. Să-l mâncaţi în grabă căci sânt Paştele Domnului adică să ne hrănim cu trupul şi sângele Domnului cu regularitate. Graba poate însemna şi iminenta noastră plecare aşa cum ei nu au mai aşteptat zorii zilei plecând imediat după ce au mâncat Paştele. Cel ce a înviat pe Domnul Isus din morţi ne va învia şi pe noi, deoarece Dânsul a înviat pentru că noi am fost făcuţi neprihăniţi.
            Trebuie să prindem farmecul acestei sărbători care este antecamera veşniciei, şi dacă orice formă de aluat se găseşte în casele noastre, sărbătoarea î-şi face ocolul său iar Dumnezeu, care nu poate vedea sărbătoarea unită cu nelegiuirea va judeca chiar acum dar mai ales în ziua de apoi pe cei care dispreţuiesc bunătatea Domnului.
            A vrut Dumnezeu ca bucuria vieţii care pulsează odată cu primăvara, pe această  planetă unică în frumuseţe din univers, am spus că e unică deoarece numai de pe o aşa planetă   putea găsi frumoasa Sa mireasă, să fie asociată cu marea SĂRBĂTOARE A SĂRBĂTORILOR PAŞTELE DOMNULUI unde şi când împreună cu toate făpturile din toate locurile stăpânirii Sale, să aducem prinosul recunoştinţei şi laudelor noastre pentru tot ce a făcut, face şi va mai face în viitor pentru această lume.

Ce nu poate face dragostea. 1 Corinteni 13. 4-6.

    Că face totul o ştim cu toţii, dar sunt câteva lucruri pe care dragostea nu le poate face şi anume.
1 Nu pizmuieşte,
2 nu se laudă,
3 nu se umflă de mândrie,
4 nu se poartă necuviincios,
5 nu caută folosul său,
6 nu se mânie,
7 nu se gândeşte la rău,
8 nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr.
            Ori de câte ori întâlnim în Biblie ceva în legătură cu nr. 8 trebuie să înţelegem că este vorba de numărul Domnului nostru Isus Hristos, care în ziua a opta a fost tăiat împrejur în ziua a opta a înviat, deoarece în ziua a opta avea loc legănarea snopului, în ziua a opta după înviere a venit în adunarea apostolilor, iar valoarea numerică a numelui Său este 888, cifra 8 stă la baza tuturor celorlalte cifre, din universul informaticii.
            Din nefericire ceea ce dragostea întrupată nu putea face aceea facem noi, dacă nu avem umplerea Duhului Sfânt.

joi, 23 februarie 2012

Împăraţi şi preoţi. Apocalipsa 1-6.

             Fiind copiii lui Dumnezeu avem toate atributele Sale adică şi noi suntem simultan împăraţi şi preoţi.
            Ca preoţi prezentăm pe oameni înaintea lui Dumnezeu, iar ca împăraţi prezentăm pe Dumnezeu înaintea oamenilor.
            Ne place calitatea de preoţi, dar ei având ungerea ca seminţie, erau şi medici, şi mijlocitori.
            Pentru un preot nu exista situaţie fără ieşire, chiar şi o boală incurabilă ca lepra preotul o rezolva. Dumnezeul de atunci este acelaşi azi şi în veci, iar dacă preoţia lui Levi a încetat, a început preoţia lui Melhisedec, pentru noi toţi copiii Săi.
            Indiferent ce justificări am invoca, nu rezistă, deoarece preoţia autentică, nu cea hirotonisită de oameni, are toate atributele divine.
            Care cred eu că este cauza de am coborât standardele Bibliei la limitele noastre, este vorba de o condiţie esenţială, şi anume preoţii nu trebuie să aibă nimic peste necesarul vieţii, aşa cum la împărţirea Canaanului lor nu li s-a dat nimic, seminţia lui Levi a zis Dumnezeu va avea ca moştenire, nu pământul ci cerul, adică jertfele.
            Dacă preoţii de astăzi vor să aibă şi cerul şi pământul se înşeală, deoarece noi nu putem slujii la doi stăpâni. Tot secretul puterii e condiţionat de aceşti factori.

miercuri, 22 februarie 2012

Ne asculţi prin minuni. Psalm 65- 5

    Primul nume al Domnului Isus este arătat de proorocul Isaia ca fiind minunat, s-a născut în chip minunat, toată viaţa a făcut minuni, iar David prin duhul său profetic ne arată că ne ascultă prin minuni.
            De fapt noi suntem încadraţi în universul minunilor unui Creator, care este minunat şi minunate sunt toate lucrările Sale Psalmul 139-14, dar David făcea ceea ce noi nu facem de multe ori. Şi ce bine vede ochiul meu lucrul acesta.
            Am văzut astăzi (2009) una din cele mai mari minuni, din viaţa mea, când am pierdut mult sânge, şi deşi părea inevitabilă o intervenţie chirurgicală, în numai câteva ore am văzut vindecarea divină, fără nici-o durere.
            Tu eşti Dumnezeul care face minuni. Psalm 77-14.

marți, 21 februarie 2012

Surprinderea bătrâneţii.

    „Nişte străini îi mănâncă puterea lui Efraim şi el nu-şi dă seama, îl apucă bătrâneţea şi el nu-şi dă seama”. Osea7-9.
            Iată două lucruri despre care suntem avertizaţi că ne urmăresc fără ca noi să ne dăm seama, străinii şi bătrâneţea. Domnul Isus a spus gospodarului care semănase sămânţă bună în ogorul său dar a văzut neghina şi a întrebat de unde vine, că un străin, un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.
            Puterea noastră zilnică este folosită fie pentru Dumnezeu fie pentru Cel Rău, ceea ce foarte puţini ştiu. Energia ce ne este dată de Dumnezeu de multe ori slujeşte scopurilor Celui Rău.
            Aceşti străini au multe nume dar sunt nişte paraziţi ascunşi care sug viaţa copiilor lui Dumnezeu. Un vultur puternic a luat în gheare o veveriţă dar mergând spre cuibul său vulturul nu a observat că veveriţa ia supt sângele şi în cele din urmă, vulturul a căzut iar veveriţa a scăpat.
            Străinii trebuie descoperiţi şi înlăturaţi iar bătrâneţea trebuie prevenită prin activitate.

luni, 20 februarie 2012

Puterea lor o consideră dumnezeul lor. Habacuc 1-11.

           Aceasta este caracteristica lui Anticrist, şi a tuturor urmaşilor săi. Dumnezeu spune lucrul acesta despre Haldeii, care au fost numiţi un popor turbat şi iute. Prin care însă a adus la îndeplinire judecăţile Sale, dar istoria ne-a arătat că nu numai pentru Haldei, puterea proprie este considerată dumnezeul lor.
            Actuala filozofie umanistă, Nietzscheiană, are la bază puterea omului şi astfel se pregăteşte încet dar sigur drumul lui Antichrist.
            În ziua de 4 martie 1977 în oraşul Zimnicea  de pe malul Dunării, la ora 9 dimineaţă se ţinea o conferinţă de partid cu tema “supremaţia omului asupra naturii”. La ora 9 şi 21 de minute un cutremur de 7.3 grade pe scara Richter a întrerupt discursul, înfocatului orator fiind doborât la pământ, clădirea respectivă prăbuşită, iar 80% din oraş a fost distrus.
            Totdeauna când omul consideră puterea sa ca dumnezeu al său, lucru care în vremurile din urmă tinde să se generalizeze, rezultatul nu poate fi decât fatal.

duminică, 19 februarie 2012

Vremea neamurilor. Luca 21-24

              Spectator de-o clipă al unei imagini eterne, omul nu ştie că în această clipă a vieţii ce se măsoară în ani sau zeci de ani trebuie să decidă întregul său destin veşnic.
            Fiecare fiinţă umană care a fost, este şi care va mai fi pe această planetă, va fi judecată după gradul de informaţie, din etapa în care a trăit.
            Cei ce nu au avut o lege vor fi judecaţi după legea interioară, cei din timpul legii lui Moise vor fi judecaţi după legea sa, iar noi care facem parte dintre neamuri, perioadă în care va fi aleasă şi Biserica, vom fi judecaţi după întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, care acum este vestit prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin sateliţii artificiali.
            Vremea neamurilor în istoria milenară a omenirii este cea mai informatizată dar şi cea mai responsabilă, dar marele paradox constă tocmai în faptul că gradul de respect faţă de Dumnezeu, este invers proporţional cu gradul de informaţii.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Totul în numele Domnului Isus Hristos Col 3-17.

         Cel ce a dat totul pe drept pretinde totul, aceasta este o relaţie logică de la cauză la efect. Aşa cum a zis Avraam nimic pentru mine, la fel a procedat Domnul Isus care avea tot ce este în cer şi pe pământ iar la cruce a dat totul, până şi cămaşa.
            Trebuie să ajungem până acolo încât să spunem cinstit: Doamne ce lucru am pe care să nu-l fi primit? Nimic, deci eu sunt sclavul căruia Tu i-ai străpuns urechile, adică de acum nu-Ţi mai slujesc din obligaţie ci de bună voie, ajută-mă să fac totul numai în numele Tău. Amin.

vineri, 17 februarie 2012

După numele Tău sunt numit. Ieremia 15 –16.

       “Când am primit cuvintele Tale le-am înghiţit. Ele au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după numele Tău sunt numit”.

            În limba Ebraică numele lui Dumnezeu nu se scria cu vocale tocmai, pentru a nu fi luat în deşert.
            Cred că acest verset, este profetic şi priveşte faptul că noi prin frumosul nume de creştini, care înseamnă Hristos în noi, purtăm numele Domnului nostru Isus Hristos, deci după numele Tău suntem numiţi.
            Toată bucuria proorocului, se datora faptului că se hrănea cu aceste cuvinte, pe care le înghiţise, şi poate  că spunea aceasta, că este numit după numele Domnului, deoarece oamenii lui Dumnezeu adesea sunt numiţi sfinţi de ceilalţi, ştiind că Dumnezeul nostru este sfânt.

miercuri, 15 februarie 2012

PATMOS CLEPSIDRA TIMPULUI - CAP. 22 ULTIMUL DECOR AL PARADISULUI ȘI IMINENȚA REVENIRII DOMNULUI.

Elementele vitale ale unui Paradis etern le vedem din primele versete.
Din templu un izvor cristalin străbate cetatea Noului Ierusalim, pe malurile dar și în centrul său se află pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de roduri și dând roade în fiecare lună, iar frunzele lui slujesc la vindecarea oamenilor la care primii oameni nu au mai avut acces după căderea lor în păcat.
Totdeauna frunzele pomilor au fost o binecuvântare deoarece prin ele are loc cel mai tainic și minunat proces chimic numit fotosinteza.
Toată otrava ce o produce orice ființă prin răsuflare și toată poluarea planetei numită bioxid de carbon, este preluată de frunzele pomilor, prin fotosinteza ce se produce în prezența luminii, eliberând oxigenul care stă la baza vieții pe această planetă.
Marea lecție ce vrea să ne învețe versetul 2 este că frunzele deși nu va mai poluare și boală, vor fi în continuare o mare binecuvântare, reprezentând minunea de pe Calvar unde Bioxidul de carbon al păcatului, a fost înghițit de Domnul Isus, făcut păcat pentru noi oferind simultan ca și frunzele, oxigenul vieții spirituale al mântuirii prin har.
Cine ar putea vreodată plăti prețul oxigenului pe care l-a consumat, cât a trăit?, nimeni niciodată.
Niciodată nu vom putea plăti lui Dumnezeu prețul răscumpărării noastre Ps.49-7.
Un pom o floare o frunză, ce lucruri banale par, dar în fața lor ar trebui să ne plecăm, lor le datorăm viața de aceea Domnul Isus a fost definit ca fiind Pomul vieții.  
Acum măslinul este pretutindeni în țara lui Israel, dar nu-i pace sub măslin.
După ce am vizitat tot Israelul  și Grădina Ghetsimani am numărat acolo 8 măslini Metusalemici de peste 2000 de ani testați cu carbon 14 fiind de pe vremea Domnului Isus.
Atunci când totul va fi nou, arborele național  nu va mai fi măslinul, ci Pomul Vieții fără nici-o restricție.
Înaintea căderii în păcat a primilor doi oamenii ei aveau acces la pomul vieții din care se hrăneau zilnic.
După ce au mâncat din roadele pomului interzis al cunoașterii binelui și răului, Dumnezeu a intervenit punând o pază de îngeri cu săbii învăpăiate spre a opri pe cei căzuți să mai mănânce din acest pom al vieții.
Cel puțin două lucruri esențiale merită a fi reținute.
1 Dacă li se permitea să mănânce mai departe de roadele acestui pom, ar fi urmat drama eternizări stării de păcat fără a mai putea fi o speranță de schimbare.
2 Cunoștința a generat varianta omenească a schimbării naturii umane prin știință și nu prin credință.
Actuala stare deplorabilă a omeniri se datorește prăpastiei dintre evoluția tehnico-ștințifică, și cea spirituală.
Omul acum după ce a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului știe foarte bine care este binele dar nu-l face, și știe la fel ce este rău, dar tocmai aceea face.
Exact ce declara ap. Pavel în Romani 7. „Când vreau să fac binele răul este lipit de mine așa încât nu fac ce vreau ci fac ce urăsc„
Important este să facem ce a făcut Apostolul care a ieșit din încorsetarea capitolului 7, trecând în capitolul 8 unde cunoaște eliberarea de sub legea păcatului și a morții, prin legea Duhului de viață din Pomul vieții.,
Romani 8-1  
Apă vegetație flori, totul fără poluarea care acum distruge orice.
În prezența luminii divine unde nu va  mai fi nevoie de lampă sau de lumina soarelui, se înțelege că orice poluare este imposibilă.
Tot ce s-a pierdut prin păcat și relatat în primele două capitole ale Bibliei, la o scară infinit mai mare și mai glorioasă va fi reclădit fără nici-o umbră de riscuri, în ultimele două capitole ale Bibliei.
„Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi acolo robii Lui î-I vor sluji, ei vor vedea fața Lui și numele Lui  va fi pe frunțile lor„ vers 3-4.
Blestemul care a venit prin păcat va fi înlocuit cu binecuvântarea prezenței permanente a lui Dumnezeu, iar noi toți robii săi vom vedea fața Sa pe care atât de mult a dorit Moise s-o vadă, dar i s-a spus că este cu neputință  ca cineva să-L vadă și să trăiască.
Nu știm ce slujire va fi acolo dar credem că limbajul cerului va fi melodia, deoarece Ioan ne spune în cap 4 vers. 1 că cel dintâi glas care l-a auzit acolo după ce a fost chemat, era ca sunetul unei trâmbițe, deci acolo nu se vorbește ci se cântă, și poate de aceea țin oamenii să vorbească acum atât de mult, cu toate că au primit doar o gură, și două urechi.
Cu toate că avem două urechi nu am reținut că ni s-au dat pentru două motive întâi de a asculta mai mult și doi pentru a fi mai muzicali, mai înclinați spre armonie și melodie.
Flamarion marele savant și astronom spune în una din cărțile sale că există o melodie a astrelor pe care o fredonează toate în mișcarea lor siderală, dar simțurile noastre atrofiate nu mai percep multe din evenimentele ce se petrec în jurul nostru.
De asemenea există lacrimi și melodii în universul florilor pe care au reușit să le înregistreze niște aparate performate și am văzut persoane care vorbesc cu florile lor.
Biruitorilor din Filadelfia li se făgăduiește în cap 3-12 că li se va da pe lângă alte răsplătiri, și Numele cel nou al Domnului Isus.
Toți cei ce uneori cu prețul vieții lor nu au acceptat să li se scrie numele lui Antichrist pe fruntea lor sau pe mâna dreaptă, nu numai în timpul necazului cel mare ci pe tot parcursul istoriei, ne arată textul de mai sus că vor primi ca recompensă, înscrierea pe frunțile lor a numelui lui Dumnezeu și al Mielului.
„Ferice de cine păzește cuvintele scrise în cartea aceasta„
Din cele 7 cuvinte „ferice„ ale acestei cărți, două se găsesc în capitolul 22.
Este vorba despre o fericire specială, cu care dealtfel și începe această carte, cap. 1-3.
Motivul principal al revelațiilor din această carte este că Domnul Dumnezeul duhurilor proorocilor și Mielul a trimis la Ioan în Ptmos pe îngerul Său, ca să comunice tot programul Dumnezeu pentru acest pământ, ca oamenii să fie informați spre a nu fi surprinși de evenimente.
Ioan după ce a văzut și a auzit aceste lucruri a căzut la picioarele îngerului cu reverență, dar a fost imediat oprit spunându-i-se să nu facă așa ceva.
„Lui Dumnezeu să te închini și numai Lui să-I slujești„.
Unele căpetenii religioase nu numai că nu refuză închinarea dar o și pretind.
I se spune lui Ioan să nu pecetluiască aceste cuvinte deoarece vremea este aproape, în timp ce lui Daniel cu 500 de ani inainte, cu privire la aceleași lucruri i se spune să le pecetluiască.
Dumnezeu face orice lucru frumos la vremea lui, și poate de aceea porunca a fost diferită.
În versetul 11 se spune „Cine este întinat să se întineze și mai departe cine este nedrept să fie nedrept și mai departe cine este neprihănit să fie neprihănit și mai departe, și cine este sfânt să se sfințească și mai departe„.
Acest verset nu se referă la situația de atunci când totul va fi nou și unde nu va mai fi întinare și nedreptate ci se referă la întreaga istorie a omeniri și a fiecărei persoane care citind Biblia de la un capăt la altul află pe ultima pagină a Bibliei că omul este o ființă decizională și de felul cum alege să folosească libertatea, depinde tot viitorul său, care nu poate fi decât bun sau rău.
Acest mai departe se întinde în eternitatea lui Dumnezeu sau a celui rău.
În continuare vedem cum se pregătește încheierea cărții.
„Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecărui după  fapta lui.
Să nu uităm că mântuirea este darul lui Dumnezeu dar răsplătirile se fac individual după faptele făcute în neprihănire.
Celui ce va birui, nu celor ce vor birui se spune celor 7 Biserici.
„Eu sânt Alfa și Omega„ Noul Testament fiind scris în limba Greacă, revelația fiind făcută pe teritoriul Greciei, chiar dacă era subordonată Romei, pentru a se repeta una din definițiile Domnului Isus se folosește prima și ultima literă a alfabetului Grecesc adică prima  Alfa și ultima Omega.
„Ferice de cine își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate„.
Deși e roșu sângele vărsat pe Golgota, crezând în jertfa Sa ispășitoare hainele neprihănirii devin mai albe decât zăpada. Isaia 1-18.
„De vor fi păcatele voastre roșii ca purpura se vor face albe ca zăpada„
„Eu sânt ușa dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit, cine sare pe altă parte este un hoț și un tâlhar„ Ioan 10.
La pomul vieții nu se poate ajunge altfel.
Tot ce nu este cuprins în perimetrul descris de Cuvântul lui Dumnezeu se numește „afară„
Pe cât de ușor se poate acum intra înăuntru în această vreme de har, pe atât de imposibil va fi atunci când va fi prea târziu.
Afară sânt câini, dar nu se referă la aceste animale patrupede credincioase, ci la bipedele necredincioase.
Vrăjitorii curvarii ucigașii, închinătorii la idoli, și oricine iubește minciuna și trăiește în ea.
Vrăjitoria a devenit o industrie bănoasă în ultima perioadă de timp.
Nimic nu se vinde fără  horoscop, iar dorința de a cunoaște viitorul nu se face prin cultura Biblică ci prin vrăjitorie.
Prostituția a devenit de asemenea o industrie foarte atractivă și toate mijloacele moderne de comunicare sânt antrenate în această mare afacere.
Internetul negativ și pornografia conduc spre dezastru
omenirea, împreună cu bolile caracteristice acestor practici diabolice.
Oricine iubește minciuna și trăiește în minciună.
Iată două lucruri care trebuie să ne preocupe,  spre a le evita, și anume, de a nu iubi și de a nu trăii în minciună ce ace acum pare foarte natural.
Este o relație directă între ce ace iubim și ce ace facem, și tocmai lucrul acesta ne este arătat în versetul de mai sus și anume va fi afară oricine iubește minciuna și trăiește în minciună.
Omul trăiește în ce ace iubește.
Iubește păcatul și trăiește în păcat sau iubește sfințenia și trăiește în sfințenie.
„EU ISUS am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească aceste lucruri pentru Biserici„
Mi se par extraordinar de frumoase primele două cuvinte ale Domnului Isus de intimitate personală cu Ioan spre a fi foarte clar totul.
Domnul știa despre mințile bolnave ale unora care vor încerca să conteste autenticitatea acestei minunate cărți și tocmai de aceia a ținut încă odată să afirme adevărul misiuni îngerului personal.
Definiția îngerilor a dat-o Apostolul Pavel numindu-i „duhuri slujitoare„ în epistola sa după Evrei.
„Îngerul Domnului tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El și-i scapă„ Ps 34-7.
Toți copii lui Dumnezeu au îngerii lor păzitori, și numai datorită lor, reușim să depășim toate obstacolele vieții iar la nevoie formează un zid de foc în jurul nostru.
Sadhu Sundar Sing un misionar indian la începutul secolului trecut, care a părăsit Budismul spune că atunci când a intrat într-un sat, locuitorii au vrut să-l omoare, dar deodată toți s-au retras.
El i-a întrebat de ce s-au oprit și ei toți au spus că l-au văzut înconjurat de ființe strălucitoare și atunci a aflat și dânsul despre împlinirea promisiuni  lui Dumnezeu, că îngerii tăbărăsc în jurul credincioșilor Săi așa cum este relatată în Ps. 34. 
Și Duhul și Mireasa zic „vino„ și cine aude să zică „vino„ și cel însetat să vină cine vrea să ia apa vieții fără plată„.
Acum și aici nu mai sânt 7 biserici cele din capitolul 2 și 3 ci prin metamorfoza Duhului Sfânt, din crisalida omizilor de altădată, a apărut capodopera Creatorului Mireasa soția Mielului.
Și cine are urechi de auzit și aude să zică „vino„.
„voi toți cei însetați veniți la apa gratuită a vieții.

„Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că dacă va adăoga cineva ceva la ele, Dumnezeu î-i va adăoga urgiile scrise în cartea aceasta, iar dacă cineva va scoate ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, î-i va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă scrise în cartea aceasta„.
Chiar dacă din punct de vedere cronologic acest capitol fiind ultimul din carte și din Biblie ar trebui să vorbească numai despre realitățile bucuriilor vecinice din prezența lui Dumnezeu totuș avem un avertisment.
 Dumnezeu a vrut ca omenirea care este încă încorsetată de timp și spațiu, Dânsul fiind omniprezent în istorie, și prin definiție un vecinic prezent „Eu Sânt Cel ce Sânt„ până la împlinirea în viitor a celor scrise în cartea Apocalipsei în inima noastră, să fie curentă și perpetuă așteptarea venirii Domnului Isus, în virtutea principiului că oricine are speranța aceasta în el, se curățește după cum El este curat.
1 Ioan 3-1.
Antipenultimul verset din Biblie adică 19 respectiv din Apocalipsă ne pune în față două lucruri foarte importante.
1 Prin natura noastră sântem tentați să fim uneori originali fie prin ce ace vorbim sau sau prin ce ace scriem.
Când este vorba de Biblie originalul nu se des originalizează, nu avem voie ne spune Domnul Isus în predica de pe munte să adăogăm sau să scoatem o iotă, care în limba Greacă este litera „ i „.
Celui ce adaogă i se vor adăoga urgiile.
În conversația sa cu șarpele despre pomul oprit, Eva a și adăogat dar a și scos ceva din ce spusese Dumnezeu, după care a urmat dezastrul.
2 Celui ce va scoate ceva din cuvintele proorociei scrise în această carte fie că e vorba de Apocalipsă sau de întreaga carte Biblia, i se va scoate partea lui de la pomul vieți și din Cetatea Sfântă.
Niciodată nu aș fi crezut că tocmai finalul Bibliei ne descopere sub marca unei sancțiuni, cea mai măreață
Revelație pentru fiecare ființă de pe această planetă și anume faptul că toți avem o parte la pomul vieții, care știm că este Domnul Isus și o parte la Cetatea Sfântă care știm că este Noul Ierusalim.
Atât de perfectă și atotcuprinzătoare a fost jertfa Domnului Isus încât celor ce cred le-a dat două drepturi fundamentale și anume o parte la pomul vieții ca sursă permanentă de sănătate și  plinătate „Eu am venit ca oile Mele să aibă viața și s-o aibă din belșug„ și o parte la o locuință unde totul este împodobit cu pietre prețioase, iar străzile sânt din aur curat adică 24 de carate.
Orice drept și orice parte are la bază un singur verset din Evanghelia lui Ioan 1-12.
„Dar tuturor celor ce L-au primit adică celor ce cred în Numele Lui le-a dat DREPTUL de a se numii copii ai lui Dumnezeu„
Mulți pretind că ei cred, dar aici se și explică ce înseamnă a crede, adică a-L primii pe Domnul Isus în inimă ca Domn și Stăpân.
Singura condiție pentru partea de moștenire a celor două făgăduințe este să nu scoatem nimic din tot ce este scris, făcându-ni-se precizarea că numai cei ce scot ceva din carte, li se va scoate orice parte, de la pomul vieții sau din Cetatea Sfântă.
Noi care nu meritam nimic deodată prin acest verset descoperim că moștenim totul.
Cel mai important lucru este ca cele două Testamente să le deschidem acum și aici, deoarece spre deosebire de moștenirile testamentale omenești care au valabilitate numai după moartea celor ce le-au făcut, Testamentele lui Dumnezeu, au valabilitate numai dacă se deschid în timpul vieții.
Oameni nu au scos numai ceva din Biblie ci au scos-o în totalitate din viața lor și evident atunci ei nu mai au nimic dincolo, decât disperarea.
„Lasciati ogni sperancia„ a spus Dante că scrie pe porțile Infernului, nu știu atunci de ce a mai inventat Purgatoriul?.

Cel ce adeverește aceste lucruri zice „iată Eu vin curând„ Amin. Vino Doamne Isuse.
Harul Domnului Isus să fie cu voi toți. Amin.
Pentru miliarde de creștini Domnul Isus a venit și i-a luat în ceruri în Rai fie prin moarte naturală, sau prin războaie și catastrofe naturale.
Pentru ei cuvântul curând este înțeles.
Dialogul personal ce a avut loc între Domnul Isus și Ioan, trebuie să aibă loc permanent între fiecare din noi și Dânsul.
Interpretarea eronată a acestui cuvânt „curând„ constă în aceia că noi Români nu citim ultimul cuvânt din subsolul ultimei pagini a Bibliei și anume acela „repede„.
Cuvântul curând nu se referă la timpul venirii, ci la felul în care va veni.
Traducătorul Bibliei Olteanul nostru Dumitru Cornilescu, citat printre primi opt traductori mondiali, ai cărui frați George și Cornel i-am cunoscut, a menționat ce înseamnă acest curând.
Domnul Isus vine odată pentru fiecare și va mai veni odată pentru toți cei vii, la timpul programat de Dumnezeu, când numărul determinat în cartea vieții Mielului se va fi împlinit.
Ioan răspunde în numele adevăratei Biserici Mireasa Mielului.
„Vino Doamne Isuse„ și pentru dânsul care se crede că avea 96 de ani, atunci acest curând s-a confirmat.
Trebuie să ne raportăm la vecinicie și nimic nu va rămâne ne înțeles.
Interpretarea că cele 7 zile ale creației ar reprezenta 4000 de ani de la Adam la Domnul Isus 2000 de ani vremea harului, și 1000 Mileniu, poate fi adevărată, dar este doar o presupunere.
Înaintea lui Dumnezeu o zi este ca 1000 de ani și 1000 de ani sânt ca o zi.
Ultimele versete reprezintă sinteza chintesența mesajului personal al Domnului Isus, ce mai rămâne când tot ce e omenesc se duce, o dulce conversație personală. Eu vin curând, zice Domnul și Ioan răspunde fără nici-o rezervă, vino Doamne Isuse.
Noi totdeauna când trebuie să răspundem la această provocare, din subconștient, apar unele ezitări.
Noi totdeauna mai avem ceva de pus la punct cu privire la multiplele probleme ale vieții, așa încât foarte puțini pot spune prompt ca Ioan „vino Doamne Isuse.
Ne rămâne speranța, că dorința spre desăvârșire este privită ca un fapt împlinit precum intenția de crimă se socotește crimă.
„Gîndul acesta să ne însuflețească pe toți care sântem desăvârșiți„ Filipeni 3-15 și aceasta doar pentru faptul că alerga spre desăvârșire.
Cuvântul „Amin„ al Domnului Isus înseamnă „așa să fie„.
Spunea Apostolul Pavel Corintenilor și nouă totodată cu zeci de ani mai înainte.
„În El totul este da și amin„, iar Domnul a întărit această afirmație, prin ultimele Sale cuvinte.
„Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți amin„
Acest cuvânt grecesc HAR nu are echivalent în nici o limbă de pe pământ fiind o infinitate pozitivă, și pentru a nu se denatura nu a mai fost tradus ci a fost preluat, în toate limbile ca har exprimat  diferit doar ca formă nu și conținut.
Spre deosebire de Vechiul Testament unde vedem la Maleahi 4-6 că în ultimul verset este cuvântul blestem ca simbol al legii, în ultimul verset  din Noul Testament transpar două cuvinte harul și amin, sinteza persoanei Domnului nostru Isus Hristos.
A pronunța cuvântul Hristos sau Isus în conversații sau predici, fără a fi însoțit de  cuvântul Domnul nostru, reprezintă o aroganță și un dispreț, inadmisibile, pentru un copil al lui Dumnezeu.
Când am fost în Grecia am văzut că foarte mulți oameni acolo au numele Hristos, dar ei nu sânt și Domni, ci doar oameni.
Domnul Isus este Domnul domnilor și Împăratul împăraților, în veci să fie slăvit mărețul Său nume amin.