Moise
a zis: “..Am să mă întorc să văd ce este această
vedenie minunată și de
ce nu se mistuie rugul” și, când Domnul a văzut că el s-a întors ca să vadă ce
se întâmplă, Dumnezeu l-a chemat din
mijlocul tufișului (Exod 3:3-4).
Un om
al deșertului,
un cioban în vârstă de 80 de ani, un om cu atâtea amintiri şi aflat în
singurătatea înalților
munți
pleșuvi
ai Hebronului - pe care i-am văzut şi filmat şi eu în luna noiembrie a anului
2009 - vede un rug în flăcări care ardea
continuu fără a se mistui, fără a produce cenușă.
Poate că a mai văzut şi altcineva rugul, dar
a mers mai departe.
Când Domnul a văzut că s-a întors, dovadă
că și
el trecuse pe lângă rug, Dumnezeu l-a chemat pe nume pentru una din cele mai
mari lucrări omenești ce au avut loc pe această Planetă: eliberarea Evreilor
din sclavia Egiptului - „Te chem pe nume ești al
meu”.
Iată
ce a schimbat și
continuă să schimbe destinul unui om: întoarcerea la Dumnezeu.
Nimeni
nu este nici prea tânăr, nici prea bătrân, vreodată, pentru a se întoarce la
Dumnezeul ce poate fi văzut nu numai în flacăra unui rug, ci chiar în tot ce ne
înconjoară.
Ce
putea oferii lui Dumnezeu un astfel de om al pustiului din Madian? Nimic, deși
cândva avea totul (cu 40 de ani în urmă).
Logica
umană creștină
de astăzi nici nu ar mai lua în considerare o astfel de candidatură la cea mai înaltă
misiune dmnezeiască. Prezența fizică este obligatorie, iar Curriculum
Vitae trebuie să cuprindă pregătire teologică, doctorate, recomandări etc.
Toate acestea fac parte din materialul clientului, material de care niciodată
Dumnezeu nu are nevoie.
Toate
acestea le avea şi Moise la vârsta de 40 de ani și
Saul din Tars la vârsta de 30 de ani, dar, la marea lor misiune Dumnezeiască,
Biblia ne arată că Dumnezeu a făcut „Tabula Rasa”
în capul lor, adică a șters totul, neamestecând grâul Său curat cu
paiele lor murdare.
Cineva
a spus că, în general, posibilitatea tragică pentru om este „să fii înscris în analele istoriei spirituale ca unul care n-a contat nimic - nici
pentru Dumnezeu, nici pentru oameni”.
Am
intitulat acest subiect din lecția de azi, gândindu-mă la ce ne învață
focul din rug - învățături sânt foarte multe, dar un lucru este esențial
deşi, spre nenorocirea lor, cei mai mulți creștini
încă nu l-au învățat
și
anume că Dumnezeu în lucrarea Sa nu folosește
energia noastră.
Acel vers din cântarea „Toată energia mea
pun la dispoziția
Ta” ar trebui înlăturat ca fiind
antiscripturistic.
Energia
și
pregătirea lui Moise nu l-au ajutat să îngroape bine în nisip cadavrul Egipteanului,
dar Dumnezeu a știut
și
a putut îngropa toată oastea și carăle de război ale Egiptului în Marea
Roșie.
Niciodată
David nu l-ar fi omorât pe Goliat dacă rămânea îmbrăcat în hainele lui Saul și
nici un creștin
nu va ajunge în slavă cu propriile-i haine. Ca pasărea Foenix noi nu putem zbura
decât din propria noastră cenușă.
Dacă
nu falimentăm total, asemeni tuturor
oamenilor mari ai lui Dumnezeu, zădărnicim lucrarea Sa - Isaia care i-a
văietat pe toți
cei care zideau case, pe cei care se îmbătau etc., numai după ce a zis „vai
de mine”
a putut să spună „iată-mă, trimite-mă”.
Numai
focul din Rug nu produce cenușă.
Cea mai corectă definiție a
omului mi se pare aceea de a fi vehiculul uman al vieții
divine. Noi nu trebuie să ne dedicăm unei cauze, cât ar fi ea de nobilă, ci lui
Dumnezeu pentru ca Dânsul să ne echipeze și să ne trimeată în lucrarea
Sa.
Toată
gloria lui Moise, singurul om care a vorbit atât de mult cu Dumnezeu, se datorează
faptului că atunci când nu mai avea nimic de oferit de la el a oferit lumii din
partea exclusivă a lui Dumnezeu - Pentateuhul, primele cinci cărți ale
Bibilei care a fost denumită de părintele literaturii române George Călinescu, în anul 1952 în aula
Universității
din București,
ca fiind „Capodopera literaturii universale”.
În
ultimii 40 de ani ai vieții sale, Moise a demonstrat că și-a
înțeles,
din flacăra rugului, rostul său pe lume şi şi-a împlinit vocația de
a fi un model tuturor celor care doresc a folosi nu energia lor pe câmpul
Evangheliei, ci puterea lui Dumnezeu.
I-am văzut și
filmat coliba de pe Muntele Taborului și am înțeles
că și
acum, ca toții
sfinții
cerului, Moise continuă să lucreze împreună cu Dumnezeu la marea guvernare a
universului Său infinit.
Moise
este singurul om pe care l-a înmormântat Dumnezeu, dar la care a participat și
diavolul - „Arhanghelul Mihail când
se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru
trupul lui Moise...” (Iuda 9), Mihail ca ocrotitor al poporului lui Israel (Daniel 10:13)
din care și
Moise făcea parte. Chiar dacă a fost înmormântat pe muntele Pisga, diavolul
voia ca trupul lui Moise să fie văzut pentru a face din dânsul un idol căruia
să i se închine poporul deoarece nu reușise cu vițelul.