Domnul Isus este definiţia binecuvântării.

Ioan Botezătorul a trimis doi ucenici la Domnul Isus

pentru a-L întreba dacă Dânsul este Mesia sau trebuie să mai aștepte pe un altul.

Eu, citind acest fapt, parcă nu-mi venea să cred că

tocmai Ioan pune o astfel de întrebare, el fiind cel mai autorizat să-L proclame ca Mesia. Dar Domnul Isus știa că mulți, la fel ca mine, se vor întreba cum de se poate așa ceva când Ioan a auzit din cer recomandarea lui Dumnezeu - că este Fiul Său de care trebuie să ascultăm, când a văzut cerul deschis și ce este acolo, şi a văzut Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel și, pentru a proteja o slăbiciune efemeră din viața lui Ioan şi pentru a demonstra peste veacuri cum trebuie să ne comportăm față de slăbiciunile altora, folosește binecuvântarea sau vorbirea de bine.

„Ce ați ieșit să vedeți în pustie, ...o trestie clătinată de

vânt?” - așa părea a fi considerat Ioan, dar indiferent de considerația altora, Domnul Isus vine cu binecuvântarea Sa, arătându-ne că este cel mai mare om născut vreodată din femeie, în perioada vechiului legământ.

Întotdeauna trebuie să vorbim de bine deoarece

judecata sau osânda este a Domnului și nu a noastră. Apostolul Pavel ajunsese până acolo încât nici pe sine nu se mai judeca, în dorința sa de binecuvântare.

M-a impresionat extraordinar de mult această

trăsătură de caracter - de a nu admite ca un preaiubit al Său, așa cum de altfel suntem toți copiii lui Dumnezeu, să fie considerat o trestie clătinată de vânt. Această lecție să nu o uităm niciodată - de a binecuvânta ca să putem fi și noi binecuvântați.

Împăraţi şi preoţi. Apocalipsa 1-6.

Apocalipsa 1-6.

             Fiind copiii lui Dumnezeu avem toate atributele Sale adică şi noi suntem simultan împăraţi şi preoţi.

            Ca preoţi prezentăm pe oameni înaintea lui Dumnezeu, iar ca împăraţi prezentăm pe Dumnezeu înaintea oamenilor.

            Ne place calitatea de preoţi, dar ei având ungerea ca seminţie, erau şi medici, şi mijlocitori.

            Pentru un preot nu exista situaţie fără ieşire, chiar şi o boală incurabilă ca lepra preotul o rezolva. Dumnezeul de atunci este acelaşi azi şi în veci, iar dacă preoţia lui Levi a încetat, a început preoţia lui Melhisedec, pentru noi toţi copiii Săi.

            Indiferent ce justificări am invoca, nu rezistă, deoarece preoţia autentică, nu cea hirotonisită de oameni, are toate atributele divine.

            Care cred eu că este cauza de am coborât standardele Bibliei la limitele noastre, este vorba de o condiţie esenţială, şi anume preoţii nu trebuie să aibă nimic peste necesarul vieţii, aşa cum la împărţirea Canaanului lor nu li s-a dat nimic, seminţia lui Levi a zis Dumnezeu va avea ca moştenire, nu pământul ci cerul, adică jertfele.

            Dacă preoţii de astăzi vor să aibă şi cerul şi pământul se înşeală, deoarece noi nu putem slujii la doi stăpâni. Tot secretul puterii e condiţionat de aceşti factori.