DIMINUTIVELE DOMNULUI ISUS: TINERELULE SCOALĂ-TE. Luca 7-14.

Luca 7: 14

A chema pe cineva din cosciug la viață, ca și cum l-ai chema la masă, și să te asculte pe loc, este ceva uluitor de domeniul fantasticului.

Folosirea diminutivelor în limbajul cotidian este o artă a copiilor lui Dumnezeu ce se învață numai la picioarele Mântuitorului.

Nu știm câți ani avea fiul văduvei din Nain, dar mi-a plăcut foarte mult cuvântul folosit de Domnul Isus „TINERELULE„.

Cântarea Cântărilor este plină  de complimente și diminutive reciproce intre Mire și Mireasă.

Acum am văzut că mireasa este diminutivul mirelui, precum în Ebraică acest cuvânt „femeie„ Ișa vine dela cuvântul Iș care înseamnă bărbat.

Poate lecția cea mai elocventă o dă Duhul Sfânt care nu folosește niciodată cuvântul bătrână pentru nicio femeie din Biblie, chiar la vârsta de peste 100 de ani ce o avea Sara la moartea sa. 

Domnul Isus este definiţia binecuvântării.

Ioan Botezătorul a trimis doi ucenici la Domnul Isus

pentru a-L întreba dacă Dânsul este Mesia sau trebuie să mai aștepte pe un altul.

Eu, citind acest fapt, parcă nu-mi venea să cred că

tocmai Ioan pune o astfel de întrebare, el fiind cel mai autorizat să-L proclame ca Mesia. Dar Domnul Isus știa că mulți, la fel ca mine, se vor întreba cum de se poate așa ceva când Ioan a auzit din cer recomandarea lui Dumnezeu - că este Fiul Său de care trebuie să ascultăm, când a văzut cerul deschis și ce este acolo, şi a văzut Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel și, pentru a proteja o slăbiciune efemeră din viața lui Ioan şi pentru a demonstra peste veacuri cum trebuie să ne comportăm față de slăbiciunile altora, folosește binecuvântarea sau vorbirea de bine.

„Ce ați ieșit să vedeți în pustie, ...o trestie clătinată de

vânt?” - așa părea a fi considerat Ioan, dar indiferent de considerația altora, Domnul Isus vine cu binecuvântarea Sa, arătându-ne că este cel mai mare om născut vreodată din femeie, în perioada vechiului legământ.

Întotdeauna trebuie să vorbim de bine deoarece

judecata sau osânda este a Domnului și nu a noastră. Apostolul Pavel ajunsese până acolo încât nici pe sine nu se mai judeca, în dorința sa de binecuvântare.

M-a impresionat extraordinar de mult această

trăsătură de caracter - de a nu admite ca un preaiubit al Său, așa cum de altfel suntem toți copiii lui Dumnezeu, să fie considerat o trestie clătinată de vânt. Această lecție să nu o uităm niciodată - de a binecuvânta ca să putem fi și noi binecuvântați.

„Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27)

Este cea mai minunată realitate: de a fi noi în Domnul

și Domnul în noi.

În mod natural, spune apostolul Pavel în Romani

capitolul 7, „nimic bun nu locuiește în mine”, dar din textul de mai sus vedem că se poate petrece un lucru supranatural și anume: de a accepta schimbarea stăpânului.

Omul religios chiar crede că poate slujii la doi stăpâni,

dar Domnul Isus în predica de pe munte ne spune clar că „nimeni nu poate slujii la doi stăpâni”.

Aici este marea tragedie. Diavolul a reușit ca să-i facă

pe oameni să trăiască cu şi în iluzia creștinismului, iar în realitate inima lor fiind condusă de vechiul stăpân. Cea mai importantă întrebare care ar trebui să ne însoţească pe parcursul întregii noastre vieţi este aceasta: cine este în noi? Cine este stăpânul meu?

Contemporanii Domnului Isus se credeau copii ai lui

Avraam și ziceau că nu au fost niciodată robii nimănui, dar chiar atunci când vorbeau ei plăteau ca sclavi tribut Romei.

„Speranța slavei” vine numai cu acest Împărat al

Slavei, cum reiese din Psalmul 24. Ceilalți nu pot avea o altă perspectivă decât întunerecul cel mai de afară.

Destinul nostru veşnic nu este stabilit de astre cum

greșit se crede astăzi, ci de noi care trebuie să alegem între bine și rău, între Domnul Dumnezeu și Diavol. 

Isus, de poetul român Panait Cerna.

Dar Tu ai sângerat pe negre căi,

Sub umilinți ce știe numai cerul,

Tu ai gemut când Te străpunse fierul

De-au tremurat și ucigașii Tăi!

Și ochii Tăi cei blânzi se înnoptară,

Și gura Ta sa-nvinețit de chin,

Și duhul Tău ce nu putea să moară

A smuls din piept suspin după suspin.

Cum au putut să stee laolaltă

Atâta chin și-atâta bunătate?

Se rătăcește mintea și nu poate

Să Te urmeze în lumea Ta înaltă.

Al nostru ești, al celor slabi și goi,

Pământ Ți-e trupul și în pământ se-ascunde,

Dar Duhul Tău rămase printre noi

Și inima-mi Te simte orișiunde.

Apostolului răsplătit cu ură

Tu-i spui: Mergi, nu esti singur în durere,

Și gura Ți-o înfrățești cu sfânta gură

Ce-a semănat nădejdi și mângâere.

Atât de mult vei auzi jelirea

Și rana Ta va sângera mereu,

Îmblânzitor de oameni prin iubire,

Tu Ți-ai ales destinul cel mai greu.

Dar când vei smulge întreaga omenire

Din greul somn al negrului păcat,

Când nu va fi nici chin, nici rătăcire

Atuncea Tu zâmbi-vei împăcat.

Atuncea numai îngerul hodinii

Va locui sub ochiu-Ți înțelept,

Îți va culege de pe frunte spinii

Și-Ți va închide rănile din piept.

Apăsarea păcatului. (Isaia 24:19-20)

„Pământul se rupe, pământul se sfarmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade și nu se mai ridică”.

De peste 70 de ani urmăresc istoria pământului și a lumii. Australia, după ce o perioadă bună de timp a fost sub ape, acum este în flăcări. În Brazilia alunecările de teren au produs atâtea victime! Zăpada a paralizat New-York-ul și tot nordul Americii. Vulcanul uriaș al Japoniei, după 50 de ani de somnolență, aruncă acum lavă din infern. Centura de foc a planetei al cărei centru se află în Indonezia produce permanent cutremure; Egiptul fierbe, iar comorile celui mai important muzeu (pe care acum un an l-am vizitat şi pot afirma că sânt o splendoare) sânt acum în pericol. Iranul astăzi a experimentat o rachetă cu o viteză mai mare de trei ori decât viteza sunetului. Am văzut filmat un corp ceresc sau farfurie zburătoare ce se plimba deasupra Ierusalimului?! Moscova este lovită în cel mai mare aeroport de către doi fanatici musulmani, iar rezultatul acestui atac sânt zecile de morți și sutele de răniți. În Pakistan asasinatele se țin lanț. Stratul de ozon din Patagonia și  în partea cea mai sudică a Americii de Sud este pe cale de dispariție etc.

       Așa a început anul 2011 și tot ce am spus mai sus este doar o mică secvență din trista realitate a planetei noastre.

       Păcatul apasă nu doar planeta care suspină și suferă, ci ne apasă și pe noi, oamenii. 75% din populația globului este bolnavă deoarece păcatul, deși a fost ridicat de Mielul lui Dumnezeu de peste 2000 de ani, continuă să îi apese pe toți cei care încă nu s-au convertit.

       Planeta noastră este permanent amenințată de asteroizii care circulă haotic în univers asemenea unor  bucăți de rocă şi ele pot fi văzute în multe muzee din lume.

Acum se îndreaptă spre pământ asteroidul Apophis care are două mii de metri în diametru şi care, dacă ar atinge pământul, ar echivala cu 35 de bombe nucleare de la Hiroșima - spun cercetătorii.

       Toate descoperirile savanților se fac pentru încurajarea păcatului. Sateliții artificiali, prin telefonia mobilă, au creat o nouă autostradă a desfrâului.

       Eliberarea de sub apăsarea păcatul asupra pământului va veni odată cu împărăția Mesianică care, pentru noi, a venit de mult și dacă Fiul ne face slobozi sântem cu adevărat slobozi! Amin.

„Tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi”. (Isaia 26:12)

Este una din cele mai mari binecuvântări ca să știm că trăim în acest angrenaj universal în care Dumnezeu este arhitectul și executantul a tot ce facem noi pozitiv în trecerea noastră efemeră spre eternitate.

„Căci noi sântem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. (Efeseni 2:10)

Numai în această epistolă vedem de câteva ori ce a făcut Dumnezeu mai dinainte pentru noi, neamurile.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană...”. „Ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale”. (Efeseni 1:4-5)

„În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinaintea, după hotărârea Aceluia care face totul după sfatul voiei Sale”. (Efeseni 1:11)

Tot ce avem acum și pentru vecinicie a fost împlinit pentru noi de Dumnezeu.

Singura noastră contribuție pe care o putem avea în tot ce ne-a fost consacrat este să credem tot ce ne promite Dumnezeu prin Fiul Său.

„Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său...”, iar „...pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit”. (Romani 8:29-30)

Predestinația nu exclude responsabilitatea de a folosi pozitiv libertatea de a alege între adevăr și lumină, între bine și rău, între lumină și întuneric.

„Alegeți astăzi cui vreți să slujiți” și Dumnezeu care știe totul, a știut înainte de veşnicii ce va face fiecare cu libertatea sa, în funcție de care au fost făcute toate cele relatate mai sus.

Urim şi Tumim. Lumini şi desăvârşiri. (Exod 28:30)

De asemenea, pe pieptarul judecății cu care se

îmbrăca Aaron erau scrise cele două cuvinte: Urim şi Tumim, cuvinte care ne sânt explicate în subsolul traducerii Bibliei de Cornelescu, drept lumină și desăvârșire.

În numai cele două cuvinte se cuprind cele două caracteristici ale Domnului Isus.

În cartea Numeri capitolul 27:21 ni se arată că se foloseau și separat aceste cuvinte, ele reprezentând un secret revelat numai Marelui Preot în comunicarea sa cu Dumnezeu. Consider că era o parolă netransmisă generațiilor viitoare prin care se putea intra în comunicare cu Dumnezeu.

Avea în vedere Duhul Sfânt - inspiratorul Scripturii, unicitatea Creatorului care a programat în sistemul nostru celebral o lungime de undă proprie, fiecărei persoane şi pe care Eclesiastul o numește în cartea sa, în capitolul 3:11, ca fiind „gândul veciniciei”.

În Ezra 2:63 și în Neemia 7:65 vedem clar că ei nu au mâncat din lucrurile prea sfinte până ce Marele Preot nu a întrebat pe Urim și Tumim.

„Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” (Neemia 8:10)

       Când nu ne mai putem bucura de Domnul am pierdut orice putere. Domnul Isus ne-a spus că numai dacă avem în noi bucuria Sa atunci bucuria noastră va fi deplină.

       „Pentru că vă bucurați de nimicuri, ne spune proorocul Osea, de aceea voi înșivă ați ajuns de nimic.”

       Apostolul Pavel, din mijlocul suferințelor, ne spune: „Bucurați-vă totdeauna și iarăși zic: bucurați-vă.”

       Puii oricărei ființe cresc repede deoarece știu să se bucure și să se joace mult.

       Printre marile secrete ale puterii, în general, este bucuria. „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale”, spune David după evenimentul cu Bat-Şeba.

       Neemia spunea poporului să mănânce și să bea băuturi dulci, dar să dea și celor săraci pentru a putea avea în ei bucuria Domnului ca să poată fi tari.

       Niciodată un egoist nu poate fi tare deoarece bucuria Domnului e totdeauna legată de altruism.

Degetul lui Dumnezeu. (Luca 11:20)

„Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu,

Împărăția lui Dumnezeu a ajuns până la voi.”

De trei ori în istoria Bibliei se vorbește în mod expres

despre degetul lui Dumnezeu şi anume:

1. La a patra plagă din Egipt pe care vrăjitorii nu au

putut s-o mai imite, cum reușiseră la primele trei, fiind nevoiți să recunoască faptul că „aici este degetul lui Dumnezeu” (Exod 8:19).

2. Tablele legii au fost „scrise cu degetul lui

Dumnezeu” (Exod 31:18).

3.  Dracii sînt scoşi cu „degetul lui Dumnezeu” (Luca 11:20).

Domnul Isus, în textul de mai sus, ne descopere că este un raport direct între degetul lui Dumnezeu și Împărăția lui Dumnezeu. De fapt, tot ce făcea Domnul Isus făcea prin şi cu degetul lui Dumnezeu, lucările Sale și persoana Sa reprezentau Împărăția lui Dumnezeu - „Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul vostru”.

Degetul lui Dumnezeu îl putem vede de la firicelul de

iarbă sau fulgul de nea până infinitul univers ceresc.

EL ţine în mînă extremele! (Psalmul 95:4)

„El ține în mână adâncimile mărilor și înălțimile munților.”

Pe planeta noastră cele două extreme se află în partea Asiatică, cel mai adânc loc fiind la insulele Mariane ale Oceanului Pacific - în jur de 11.000 de metri, iar ca înălțime este vârful Everest cu 8.842 de metri al Munților Himalaia.

Și noi ca oameni, nu numai pământul, avem extremele noastre. Așa cum Dumnezeu ține în mâinile Sale aceste extreme ale pământului, la fel ține și extremele noastre.

Grav este faptul că, noi, necunoscând Cuvântul lui Dumnezeu nu cunoaștem nici făgăduințele Sale. După ce Napoleon din poziția de împărat ajunge sclavul englezilor a zis: „De la sublim la ridicol sau de la o extremă la alta nu e decât un pas”.

Capul de aur al planetei noastre, numit așa de Dumnezeu, a ajuns un animal lovit de cea mai rară boală (numită „Bouantropia”), mâncând iarbă precum boii. Dealtfel toți dictatorii pământului au cunocut această trecere dramatică de la o extremă la alta.

Au fost și oameni nevinovați pe care nedreptățile omenești i-au trecut pe drumul acesta, dar noi avem un factor de echilibru: „Toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28).

Din punct de vedere medical dacă acest fenomen (de a trece de la o extremă la alta) nu este controlat, control ce se poate face numai prin convertire, atunci apare o boală patologică pe care psihiatrii o numesc „bipolaritate”.

Să nu uităm niciodată făgăduința lui Dumnezeu care zilnic ne poartă povara, ducându-ne “în carul Său de biruință”. A fi în carul de biruință înseamnă a fi în Hristos - aceasta este definiția carului de biruință al lui Dumnezeu, „Dumnezeu te-a purtat cum poartă un om pe copilul său” (Deuteronom 1:31).

„..Aţi desfiinţat Cuvântul în folosul datinei voastre..”

Asa zise moaste ale lui Ioan Chrysostom

Dumnezeu, ocrotitorul tuturor ființelor de pe planeta aceasta, a fost desființat cel puțin la noi, la Români, fiind înlocuit cu o serie întreagă de tradiţii.

În România fiecare oraș, începând de la individ şi terminând cu instituţiile statului, inclusiv armata – oamenii, în general, sunt înșelați prin minciuni chiar de către căpeteniile religioase care au decis şi au ales  în locul lui Dumnezeu alți ocrotitori. Aducerea la București a moaștelor sfântului Mina, aşa zisul ocrotitor al păgubiților, în ziua de 08 noiembrie ale fiecărui an calendaristic, are ca efect un mare pelerinaj al oamenilor păgubiți. În oraşul  Curtea de Argeș se află moaștele sfintei Paraschiva, iar la Tismana în judeţul Gorj se află un deget al lui Nicodim.

Ce mare înşelăciune!

“..Funiile slăbite..”. Un sistem nervos uzat nu mai poate funcţiona. (Isaia 33:23)

Sunt două versete în Biblie care, împreună, se sincronizeză perfect pentru o singură țintă şi anume, versetul:

 

„Funiile tale s-au slăbit, așa că nu mai pot strânge piciorul catargului și nu mai pot întinde pânzele.” (Isaia 33:23)şi versetul: „Cortul îmi este dărâmat, toate funiile îmi sânt rupte, fii mei m-au părăsit, nu mai sunt, n-am pe nimeni care să-mi întindă cortul din nou sau să-mi ridice pânzele”

(Ieremia 10:20).

Deși aceste duuă versete nu au trimiteri reciproce, totuși ele vorbesc despre același lucru și anume,  degradarea aproape totală a sistemului nostru nervos. Ştim cu toţii că 75% din populația planetei este afectată de stres. Dacă este sănătos capul, orice altă suferință poate fi depășită mult mai uşor.

Am călcat peste șerpi când mă aflam cu turma de capre la păscut şi eram prin pădure, iar altădată când eram la pescuit, crezând că este peştele mult aşteptat (somn) am prins în mâini un șarpe, altădată am găsit acasă pe sală un șarpe; ce vreau eu să spun este că, atunci când vrei să omori un șarpe, trebuie să-l loveşti direct și tare în cap. Eu așa am făcut. „Aceasta îți va zdrobi capul..” (Genesa 3:15)

Cel ce a fost lovit pe Golgota în cap, șarpele în semn de răzbunare,  acum lovește oamenii la fel.

Atunci se putea spune „nu am pe nimeni” însă, acum, după experiența slăbănogului în vârstă de 38 de ani (Ev. după Ioan capitolul 5), avem pe Cineva care ne poate trata și capul.

Arhimede, cu lentilele lui concentrând razele solare de pe malul mării, dădea foc la pânzele corăbiilor adversare.

Săgețile arzătoare ale celui rău au reușit să ardă funiile, adică să afecteze întregul sistem nervos al multor creștini. Când și noi vom zice asemenea slăbănogului “nu am pe nimeni”, atunci vom vedea ajutorul Domnului care „nu lipsește niciodată în nevoi”, „in trouble” (Psalmul 46).

Mihai Eminescu a spus următoarele:  „Dintre sute de catarguri care lasă malurile, câte oare le va sparge vânturile valurile?”

       Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, este și Constructor de nave. Familia și însăşi viața pe pământ este ca o corabie care trebuie să facă față multor valuri și multor furtuni, iar funiile și pânzele reprezintă întregul sistem nervos.

În versetele amintite mai sus (din Isaia și Ieremia)

parcă vorbește un constructor de nave.

Pentru apărarea capului soldatul roman avea un scut pe care apostolul Pavel, la Efeseni 6:16, ni-l recomandă și nouă, acela de a lua scutul credinței cu care vom putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.

 

Marea lecţie a focului din rug.

Moise a zis: “..Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată și de ce nu se mistuie rugul” și, când Domnul a văzut că el s-a întors ca să vadă ce se întâmplă, Dumnezeu l-a chemat din mijlocul tufișului (Exod 3:3-4).

Un om al deșertului, un cioban în vârstă de 80 de ani, un om cu atâtea amintiri şi aflat în singurătatea înalților munți pleșuvi ai Hebronului - pe care i-am văzut şi filmat şi eu în luna noiembrie a anului 2009 -  vede un rug în flăcări care ardea continuu fără a se mistui, fără a produce cenușă.

Poate că a mai văzut şi altcineva rugul, dar a mers mai departe.

Când Domnul a văzut că s-a întors, dovadă că și el trecuse pe lângă rug, Dumnezeu l-a chemat pe nume pentru una din cele mai mari lucrări omenești ce au avut loc pe această Planetă: eliberarea Evreilor din sclavia Egiptului - „Te chem pe nume ești al meu”.

Iată ce a schimbat și continuă să schimbe destinul unui om: întoarcerea la Dumnezeu.

Nimeni nu este nici prea tânăr, nici prea bătrân, vreodată, pentru a se întoarce la Dumnezeul ce poate fi văzut nu numai în flacăra unui rug, ci chiar în tot ce ne înconjoară.

Ce putea oferii lui Dumnezeu un astfel de om al pustiului din Madian? Nimic, deși cândva avea totul  (cu 40 de ani în urmă).

Logica umană creștină de astăzi nici nu ar mai lua în considerare o astfel de candidatură la cea mai înaltă misiune dmnezeiască. Prezența fizică este obligatorie, iar Curriculum Vitae trebuie să cuprindă pregătire teologică, doctorate, recomandări etc. Toate acestea fac parte din materialul clientului, material de care niciodată Dumnezeu nu are nevoie.

Toate acestea le avea şi Moise la vârsta de 40 de ani și Saul din Tars la vârsta de 30 de ani, dar, la marea lor misiune Dumnezeiască, Biblia ne arată că Dumnezeu a făcut „Tabula Rasa” în capul lor, adică a șters totul, neamestecând grâul Său curat cu paiele lor murdare.

Cineva a spus că, în general, posibilitatea tragică pentru om  este „să fii înscris în analele istoriei  spirituale ca unul care n-a contat nimic - nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni”.

Am intitulat acest subiect din lecția de azi, gândindu-mă la ce ne învață focul din rug - învățături sânt foarte multe, dar un lucru este esențial deşi, spre nenorocirea lor, cei mai mulți creștini încă nu l-au învățat și anume că Dumnezeu în lucrarea Sa nu folosește energia noastră. 

Acel vers din cântarea „Toată energia mea pun la dispoziția Ta” ar trebui înlăturat ca fiind antiscripturistic.

Energia și pregătirea lui Moise nu l-au ajutat să îngroape bine în nisip cadavrul Egipteanului, dar Dumnezeu a știut și a putut îngropa toată oastea și carăle de război ale Egiptului în Marea Roșie.

Niciodată David nu l-ar fi omorât pe Goliat dacă rămânea îmbrăcat în hainele lui Saul și nici un creștin nu va ajunge în slavă cu propriile-i haine. Ca pasărea Foenix noi nu putem zbura decât din propria noastră cenușă.

Dacă nu falimentăm total, asemeni tuturor  oamenilor mari ai lui Dumnezeu, zădărnicim lucrarea Sa - Isaia care i-a văietat pe toți cei care zideau case, pe cei care se îmbătau etc., numai după ce a zis „vai de mine” a putut să spună „iată-mă, trimite-mă”.

Numai focul din Rug nu produce cenușă.

Cea  mai corectă definiție a omului mi se pare aceea de a fi vehiculul uman al vieții divine. Noi nu trebuie să ne dedicăm unei cauze, cât ar fi ea de nobilă, ci lui Dumnezeu pentru ca Dânsul să ne echipeze și să ne trimeată în lucrarea Sa.

Toată gloria lui Moise, singurul om care a vorbit atât de mult cu Dumnezeu, se datorează faptului că atunci când nu mai avea nimic de oferit de la el a oferit lumii din partea exclusivă a lui  Dumnezeu -  Pentateuhul, primele cinci cărți ale Bibilei care a fost denumită de părintele literaturii române  George Călinescu, în anul 1952 în aula Universității din București, ca fiind „Capodopera literaturii universale”.

În ultimii 40 de ani ai vieții sale, Moise a demonstrat că și-a înțeles, din flacăra rugului, rostul său pe lume şi şi-a împlinit vocația de a fi un model tuturor celor care doresc a folosi nu energia lor pe câmpul Evangheliei, ci puterea lui Dumnezeu.

I-am văzut și filmat coliba de pe Muntele Taborului și am înțeles că și acum, ca toții sfinții cerului, Moise continuă să lucreze împreună cu Dumnezeu la marea guvernare a universului Său infinit.

Moise este singurul om pe care l-a înmormântat Dumnezeu, dar la care a participat și diavolul -  „Arhanghelul Mihail când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise...” (Iuda 9), Mihail ca ocrotitor al poporului lui Israel (Daniel 10:13) din care și Moise făcea parte. Chiar dacă a fost înmormântat pe muntele Pisga, diavolul voia ca trupul lui Moise să fie văzut pentru a face din dânsul un idol căruia să i se închine poporul deoarece nu reușise cu vițelul.

Soluţie pentru gândurile negre.

„Mângâerile Tale îmi înviorează sufletul” (Psalmul  94)

Toate nenorocirile din lumea vizibilă se datorează diciziilor din lumea invizibilă şi anume din marea lume a gândurilor.

Dumnezeu ne trimite mângâierile Sale prin Cuvântul Său și prin Duhul Sfânt care este definit de Domnul Isus ca fiind „Un alt Mângâitor” (Ioan 14:16).

Se subânțelege că primul Mângâietor este Domnul Isus, iar Duhul Său cel Sfânt este următorul şi acesta   rămâne cu noi şi ne învață toate lucrurile, ba  mai mult de atât, el ne descoperă lucrurile viitoare.

„Veți fi purtați în brațe și dezmierdați pe genunchi, cum mângâie pe cineva mama sa așa vă voi mângâia” (Isaia 66:12-13). Iată soluția universală a lui Dumnezeu pentru elibererarea noastră de sub puterea gândurilor negre, a disperării și a sinuciderii! Negură nevoie neagră.

Ochiul este lumina trupului – a spus Domnul Isus. (Matei 6:22)

Cel mai renumit doctor oftalmolog, după cele o mie de operații la la care a participat, a fost întrebat ce poate spune el despre ochi și el a răspuns: „am fost înnebunit după ochii oamenilor”!

Fără reflexul unei oglinzii tot interiorul unei camere rămâne rece și nu te cheamă. Am descoprit în ochii oamenilor oglinda sufletelor lor, oglindă reflectată atât de bine în infinitele colori pe care le au și care ne transmit mai multe decât ar face-o orice comentator.

Cea mai puternică predică de pe planeta noastră este aceea a luminii care, deși e fără cuvinte ca și predica ochilor, străbate tot pământul (Psalmul19:3).

Acolo este lumina care descoperă bucuria și durerea fiecărei ființe! Este regretabil că cei mai îndureați ochi rămân neânțeleși pe pământ, dar sânt compensați cu bucuria că Cel care i-a creat vede totul şi că toți care sânt cu adevărat spirituali pot vede și prin rugăciune, iar acest fapt completează tot ce lipsește aici.

      Un câine, după ce stăpânul său a murit şi a fost înmormântat, nu s-a mai mișcat de pe mormântul acestuia până în clipa când a murit, având ochii în lacrimi.

       Și florile plâng; au ochii lor care văd cu ce scop ne apropiem de ele - să le rupem sau să le admirăm coloristica, parfumul și săle udăm.

       Să nu așteptăm ca oamenii să ne spună durerile lor, nu, dar putem să-i privim în ochi pentru a ne bucura împreună cu cei ce se bucură și a plânge împreună cu cei ce plâng. (1 Ioan 1:17). Ceea ce psihologii numesc telepatie, Biblia numește părtășie.

       Marele savant Newton a descoperit spectrul luminii și odată cu acesta şi cele şapte culori ale curcubeului, respectiv cunoaterea celor şapte fraze din Ev. după Ioan 3:16 corespunzătoare celor şapte brațe ale candelabrului Ebraic, celor şapte opere de artă ale lui Constantin Brâncuș de la Tg. Jiu etc.

Pentru că lumina ochiului e cel mai important lucru, tocmai de aceea, şi proorocul Zaharia ne spune în capitolul 2:8 despre declarația lui Dumnezeu că „..cine se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei”.