Isus, de poetul român Panait Cerna.

Dar Tu ai sângerat pe negre căi,

Sub umilinți ce știe numai cerul,

Tu ai gemut când Te străpunse fierul

De-au tremurat și ucigașii Tăi!

Și ochii Tăi cei blânzi se înnoptară,

Și gura Ta sa-nvinețit de chin,

Și duhul Tău ce nu putea să moară

A smuls din piept suspin după suspin.

Cum au putut să stee laolaltă

Atâta chin și-atâta bunătate?

Se rătăcește mintea și nu poate

Să Te urmeze în lumea Ta înaltă.

Al nostru ești, al celor slabi și goi,

Pământ Ți-e trupul și în pământ se-ascunde,

Dar Duhul Tău rămase printre noi

Și inima-mi Te simte orișiunde.

Apostolului răsplătit cu ură

Tu-i spui: Mergi, nu esti singur în durere,

Și gura Ți-o înfrățești cu sfânta gură

Ce-a semănat nădejdi și mângâere.

Atât de mult vei auzi jelirea

Și rana Ta va sângera mereu,

Îmblânzitor de oameni prin iubire,

Tu Ți-ai ales destinul cel mai greu.

Dar când vei smulge întreaga omenire

Din greul somn al negrului păcat,

Când nu va fi nici chin, nici rătăcire

Atuncea Tu zâmbi-vei împăcat.

Atuncea numai îngerul hodinii

Va locui sub ochiu-Ți înțelept,

Îți va culege de pe frunte spinii

Și-Ți va închide rănile din piept.