„Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27)

Este cea mai minunată realitate: de a fi noi în Domnul

și Domnul în noi.

În mod natural, spune apostolul Pavel în Romani

capitolul 7, „nimic bun nu locuiește în mine”, dar din textul de mai sus vedem că se poate petrece un lucru supranatural și anume: de a accepta schimbarea stăpânului.

Omul religios chiar crede că poate slujii la doi stăpâni,

dar Domnul Isus în predica de pe munte ne spune clar că „nimeni nu poate slujii la doi stăpâni”.

Aici este marea tragedie. Diavolul a reușit ca să-i facă

pe oameni să trăiască cu şi în iluzia creștinismului, iar în realitate inima lor fiind condusă de vechiul stăpân. Cea mai importantă întrebare care ar trebui să ne însoţească pe parcursul întregii noastre vieţi este aceasta: cine este în noi? Cine este stăpânul meu?

Contemporanii Domnului Isus se credeau copii ai lui

Avraam și ziceau că nu au fost niciodată robii nimănui, dar chiar atunci când vorbeau ei plăteau ca sclavi tribut Romei.

„Speranța slavei” vine numai cu acest Împărat al

Slavei, cum reiese din Psalmul 24. Ceilalți nu pot avea o altă perspectivă decât întunerecul cel mai de afară.

Destinul nostru veşnic nu este stabilit de astre cum

greșit se crede astăzi, ci de noi care trebuie să alegem între bine și rău, între Domnul Dumnezeu și Diavol.