Este
cea mai minunată realitate: de a fi noi în Domnul
și Domnul în noi.
În
mod natural, spune apostolul Pavel în Romani
capitolul 7, „nimic bun nu locuiește
în mine”, dar din textul de mai sus vedem că se poate
petrece un lucru supranatural și anume: de a accepta schimbarea
stăpânului.
Omul
religios chiar crede că poate slujii la doi stăpâni,
dar Domnul Isus în predica de pe munte ne
spune clar că „nimeni nu poate slujii la doi stăpâni”.
Aici
este marea tragedie. Diavolul a reușit ca să-i facă
pe oameni să trăiască cu şi în iluzia creștinismului,
iar în realitate inima lor fiind condusă de vechiul stăpân. Cea mai importantă
întrebare care ar trebui să ne însoţească pe parcursul întregii noastre vieţi
este aceasta: cine este în noi? Cine este stăpânul
meu?
Contemporanii
Domnului Isus se credeau copii ai lui
Avraam și
ziceau că nu au fost niciodată robii nimănui, dar chiar atunci când
vorbeau ei plăteau ca sclavi tribut Romei.
„Speranța
slavei” vine numai cu acest Împărat al
Slavei, cum reiese din Psalmul 24. Ceilalți nu
pot avea o altă perspectivă decât întunerecul cel mai de afară.
Destinul
nostru veşnic nu este stabilit de astre cum
greșit se crede astăzi, ci de noi
care trebuie să alegem între bine și rău, între Domnul Dumnezeu și
Diavol.