„..Aţi desfiinţat Cuvântul în folosul datinei voastre..”

Asa zise moaste ale lui Ioan Chrysostom

Dumnezeu, ocrotitorul tuturor ființelor de pe planeta aceasta, a fost desființat cel puțin la noi, la Români, fiind înlocuit cu o serie întreagă de tradiţii.

În România fiecare oraș, începând de la individ şi terminând cu instituţiile statului, inclusiv armata – oamenii, în general, sunt înșelați prin minciuni chiar de către căpeteniile religioase care au decis şi au ales  în locul lui Dumnezeu alți ocrotitori. Aducerea la București a moaștelor sfântului Mina, aşa zisul ocrotitor al păgubiților, în ziua de 08 noiembrie ale fiecărui an calendaristic, are ca efect un mare pelerinaj al oamenilor păgubiți. În oraşul  Curtea de Argeș se află moaștele sfintei Paraschiva, iar la Tismana în judeţul Gorj se află un deget al lui Nicodim.

Ce mare înşelăciune!

“..Funiile slăbite..”. Un sistem nervos uzat nu mai poate funcţiona. (Isaia 33:23)

Sunt două versete în Biblie care, împreună, se sincronizeză perfect pentru o singură țintă şi anume, versetul:

 

„Funiile tale s-au slăbit, așa că nu mai pot strânge piciorul catargului și nu mai pot întinde pânzele.” (Isaia 33:23)şi versetul: „Cortul îmi este dărâmat, toate funiile îmi sânt rupte, fii mei m-au părăsit, nu mai sunt, n-am pe nimeni care să-mi întindă cortul din nou sau să-mi ridice pânzele”

(Ieremia 10:20).

Deși aceste duuă versete nu au trimiteri reciproce, totuși ele vorbesc despre același lucru și anume,  degradarea aproape totală a sistemului nostru nervos. Ştim cu toţii că 75% din populația planetei este afectată de stres. Dacă este sănătos capul, orice altă suferință poate fi depășită mult mai uşor.

Am călcat peste șerpi când mă aflam cu turma de capre la păscut şi eram prin pădure, iar altădată când eram la pescuit, crezând că este peştele mult aşteptat (somn) am prins în mâini un șarpe, altădată am găsit acasă pe sală un șarpe; ce vreau eu să spun este că, atunci când vrei să omori un șarpe, trebuie să-l loveşti direct și tare în cap. Eu așa am făcut. „Aceasta îți va zdrobi capul..” (Genesa 3:15)

Cel ce a fost lovit pe Golgota în cap, șarpele în semn de răzbunare,  acum lovește oamenii la fel.

Atunci se putea spune „nu am pe nimeni” însă, acum, după experiența slăbănogului în vârstă de 38 de ani (Ev. după Ioan capitolul 5), avem pe Cineva care ne poate trata și capul.

Arhimede, cu lentilele lui concentrând razele solare de pe malul mării, dădea foc la pânzele corăbiilor adversare.

Săgețile arzătoare ale celui rău au reușit să ardă funiile, adică să afecteze întregul sistem nervos al multor creștini. Când și noi vom zice asemenea slăbănogului “nu am pe nimeni”, atunci vom vedea ajutorul Domnului care „nu lipsește niciodată în nevoi”, „in trouble” (Psalmul 46).

Mihai Eminescu a spus următoarele:  „Dintre sute de catarguri care lasă malurile, câte oare le va sparge vânturile valurile?”

       Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, este și Constructor de nave. Familia și însăşi viața pe pământ este ca o corabie care trebuie să facă față multor valuri și multor furtuni, iar funiile și pânzele reprezintă întregul sistem nervos.

În versetele amintite mai sus (din Isaia și Ieremia)

parcă vorbește un constructor de nave.

Pentru apărarea capului soldatul roman avea un scut pe care apostolul Pavel, la Efeseni 6:16, ni-l recomandă și nouă, acela de a lua scutul credinței cu care vom putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.

 

Marea lecţie a focului din rug.

Moise a zis: “..Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată și de ce nu se mistuie rugul” și, când Domnul a văzut că el s-a întors ca să vadă ce se întâmplă, Dumnezeu l-a chemat din mijlocul tufișului (Exod 3:3-4).

Un om al deșertului, un cioban în vârstă de 80 de ani, un om cu atâtea amintiri şi aflat în singurătatea înalților munți pleșuvi ai Hebronului - pe care i-am văzut şi filmat şi eu în luna noiembrie a anului 2009 -  vede un rug în flăcări care ardea continuu fără a se mistui, fără a produce cenușă.

Poate că a mai văzut şi altcineva rugul, dar a mers mai departe.

Când Domnul a văzut că s-a întors, dovadă că și el trecuse pe lângă rug, Dumnezeu l-a chemat pe nume pentru una din cele mai mari lucrări omenești ce au avut loc pe această Planetă: eliberarea Evreilor din sclavia Egiptului - „Te chem pe nume ești al meu”.

Iată ce a schimbat și continuă să schimbe destinul unui om: întoarcerea la Dumnezeu.

Nimeni nu este nici prea tânăr, nici prea bătrân, vreodată, pentru a se întoarce la Dumnezeul ce poate fi văzut nu numai în flacăra unui rug, ci chiar în tot ce ne înconjoară.

Ce putea oferii lui Dumnezeu un astfel de om al pustiului din Madian? Nimic, deși cândva avea totul  (cu 40 de ani în urmă).

Logica umană creștină de astăzi nici nu ar mai lua în considerare o astfel de candidatură la cea mai înaltă misiune dmnezeiască. Prezența fizică este obligatorie, iar Curriculum Vitae trebuie să cuprindă pregătire teologică, doctorate, recomandări etc. Toate acestea fac parte din materialul clientului, material de care niciodată Dumnezeu nu are nevoie.

Toate acestea le avea şi Moise la vârsta de 40 de ani și Saul din Tars la vârsta de 30 de ani, dar, la marea lor misiune Dumnezeiască, Biblia ne arată că Dumnezeu a făcut „Tabula Rasa” în capul lor, adică a șters totul, neamestecând grâul Său curat cu paiele lor murdare.

Cineva a spus că, în general, posibilitatea tragică pentru om  este „să fii înscris în analele istoriei  spirituale ca unul care n-a contat nimic - nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni”.

Am intitulat acest subiect din lecția de azi, gândindu-mă la ce ne învață focul din rug - învățături sânt foarte multe, dar un lucru este esențial deşi, spre nenorocirea lor, cei mai mulți creștini încă nu l-au învățat și anume că Dumnezeu în lucrarea Sa nu folosește energia noastră. 

Acel vers din cântarea „Toată energia mea pun la dispoziția Ta” ar trebui înlăturat ca fiind antiscripturistic.

Energia și pregătirea lui Moise nu l-au ajutat să îngroape bine în nisip cadavrul Egipteanului, dar Dumnezeu a știut și a putut îngropa toată oastea și carăle de război ale Egiptului în Marea Roșie.

Niciodată David nu l-ar fi omorât pe Goliat dacă rămânea îmbrăcat în hainele lui Saul și nici un creștin nu va ajunge în slavă cu propriile-i haine. Ca pasărea Foenix noi nu putem zbura decât din propria noastră cenușă.

Dacă nu falimentăm total, asemeni tuturor  oamenilor mari ai lui Dumnezeu, zădărnicim lucrarea Sa - Isaia care i-a văietat pe toți cei care zideau case, pe cei care se îmbătau etc., numai după ce a zis „vai de mine” a putut să spună „iată-mă, trimite-mă”.

Numai focul din Rug nu produce cenușă.

Cea  mai corectă definiție a omului mi se pare aceea de a fi vehiculul uman al vieții divine. Noi nu trebuie să ne dedicăm unei cauze, cât ar fi ea de nobilă, ci lui Dumnezeu pentru ca Dânsul să ne echipeze și să ne trimeată în lucrarea Sa.

Toată gloria lui Moise, singurul om care a vorbit atât de mult cu Dumnezeu, se datorează faptului că atunci când nu mai avea nimic de oferit de la el a oferit lumii din partea exclusivă a lui  Dumnezeu -  Pentateuhul, primele cinci cărți ale Bibilei care a fost denumită de părintele literaturii române  George Călinescu, în anul 1952 în aula Universității din București, ca fiind „Capodopera literaturii universale”.

În ultimii 40 de ani ai vieții sale, Moise a demonstrat că și-a înțeles, din flacăra rugului, rostul său pe lume şi şi-a împlinit vocația de a fi un model tuturor celor care doresc a folosi nu energia lor pe câmpul Evangheliei, ci puterea lui Dumnezeu.

I-am văzut și filmat coliba de pe Muntele Taborului și am înțeles că și acum, ca toții sfinții cerului, Moise continuă să lucreze împreună cu Dumnezeu la marea guvernare a universului Său infinit.

Moise este singurul om pe care l-a înmormântat Dumnezeu, dar la care a participat și diavolul -  „Arhanghelul Mihail când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise...” (Iuda 9), Mihail ca ocrotitor al poporului lui Israel (Daniel 10:13) din care și Moise făcea parte. Chiar dacă a fost înmormântat pe muntele Pisga, diavolul voia ca trupul lui Moise să fie văzut pentru a face din dânsul un idol căruia să i se închine poporul deoarece nu reușise cu vițelul.

Soluţie pentru gândurile negre.

„Mângâerile Tale îmi înviorează sufletul” (Psalmul  94)

Toate nenorocirile din lumea vizibilă se datorează diciziilor din lumea invizibilă şi anume din marea lume a gândurilor.

Dumnezeu ne trimite mângâierile Sale prin Cuvântul Său și prin Duhul Sfânt care este definit de Domnul Isus ca fiind „Un alt Mângâitor” (Ioan 14:16).

Se subânțelege că primul Mângâietor este Domnul Isus, iar Duhul Său cel Sfânt este următorul şi acesta   rămâne cu noi şi ne învață toate lucrurile, ba  mai mult de atât, el ne descoperă lucrurile viitoare.

„Veți fi purtați în brațe și dezmierdați pe genunchi, cum mângâie pe cineva mama sa așa vă voi mângâia” (Isaia 66:12-13). Iată soluția universală a lui Dumnezeu pentru elibererarea noastră de sub puterea gândurilor negre, a disperării și a sinuciderii! Negură nevoie neagră.

Ochiul este lumina trupului – a spus Domnul Isus. (Matei 6:22)

Cel mai renumit doctor oftalmolog, după cele o mie de operații la la care a participat, a fost întrebat ce poate spune el despre ochi și el a răspuns: „am fost înnebunit după ochii oamenilor”!

Fără reflexul unei oglinzii tot interiorul unei camere rămâne rece și nu te cheamă. Am descoprit în ochii oamenilor oglinda sufletelor lor, oglindă reflectată atât de bine în infinitele colori pe care le au și care ne transmit mai multe decât ar face-o orice comentator.

Cea mai puternică predică de pe planeta noastră este aceea a luminii care, deși e fără cuvinte ca și predica ochilor, străbate tot pământul (Psalmul19:3).

Acolo este lumina care descoperă bucuria și durerea fiecărei ființe! Este regretabil că cei mai îndureați ochi rămân neânțeleși pe pământ, dar sânt compensați cu bucuria că Cel care i-a creat vede totul şi că toți care sânt cu adevărat spirituali pot vede și prin rugăciune, iar acest fapt completează tot ce lipsește aici.

      Un câine, după ce stăpânul său a murit şi a fost înmormântat, nu s-a mai mișcat de pe mormântul acestuia până în clipa când a murit, având ochii în lacrimi.

       Și florile plâng; au ochii lor care văd cu ce scop ne apropiem de ele - să le rupem sau să le admirăm coloristica, parfumul și săle udăm.

       Să nu așteptăm ca oamenii să ne spună durerile lor, nu, dar putem să-i privim în ochi pentru a ne bucura împreună cu cei ce se bucură și a plânge împreună cu cei ce plâng. (1 Ioan 1:17). Ceea ce psihologii numesc telepatie, Biblia numește părtășie.

       Marele savant Newton a descoperit spectrul luminii și odată cu acesta şi cele şapte culori ale curcubeului, respectiv cunoaterea celor şapte fraze din Ev. după Ioan 3:16 corespunzătoare celor şapte brațe ale candelabrului Ebraic, celor şapte opere de artă ale lui Constantin Brâncuș de la Tg. Jiu etc.

Pentru că lumina ochiului e cel mai important lucru, tocmai de aceea, şi proorocul Zaharia ne spune în capitolul 2:8 despre declarația lui Dumnezeu că „..cine se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei”.

Tot ce doriţi să aveţi, oferiţi.

În predica de pe muntele Fericirilor, deal de care î-mi amintesc cu deosebită bucurie vizitat recent, Domnul Isus în Matei 7-12 ne spune că în aceasta se cuprinde împlinirea, a tot ce a spus legea şi proorocii.

„Tot ce doriţi să vă facă oamenii, faceţi-le voi la fel„. Vom vedea, dacă suntem atenţi la acest aspect, că niciodată nu vom avea ce nu oferim.

Lumea în care trăim o vedem nefericită, deoarece fiecare se consideră nedreptăţit de soartă, dar de fapt realitatea este alta şi anume că, nu soarta este nedreaptă, ci noi care pretindem ce nu oferim.

În majoritatea adunărilor, toţi se plâng că nu mai este dragoste între fraţi, toţi aceştia pretind că sunt după Cuvântul Domnului care a spus că în vremurile din urmă, dragostea celor mai mulţi se va răci.

Constatarea lui Dumnezeu este doar efectul, cauza suntem noi care pretindem ceva ce nu oferim.

Lipsa iubirii, neascultarea de părinţi etc., nu au loc că aşa vrea Domnul, ci din cauza noastră, ne spune Domnul Isus că, din pricina împietririi inimilor voastre,  a spus Moise ca bărbatul să dea o carte de despărţire, dar la început nu a fost aşa.

Dacă vom oferi totul vom avea totul, şi vom fi fericiţi, aşa cum Domnul a dat totul şi are totul.

Primim ca să dăruim şi nu dăruim ca să primim.

Definiţia îngerilor, „duhuri slujitoare”.

Când Apostolul Pavel ne oferă în epistola sa către Evrei definiţia îngerilor, cred că a luat-o din Evanghelia după Matei 4- 11 unde vedem că după ce a fost ispitit Domnul Isus de Diavolul, îndată Tatăl a trimis un număr de îngeri nedefiniţi ca număr, care au început să-I slujească.

Întotdeauna să nu uităm că avem o protecţie invizibilă şi invincibilă, a îngerilor care intervin oridecâteori este nevoie cu o singură condiţie, ne spune David în Ps. 34, aceea de a ne teme de Domnul. „Îngerii Domnului tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă„

Cred că orice copil al lui Dumnezeu atunci când acceptă rolul de slujitor, în orice domeniu de activitate creştină, el este privit ca un înger.

Atunci când nevoia cere o forţă supranaturală, în aer pe ape sau pe pământ, din vânturi î-Şi face soli şi din flăcări de foc slujitori, pentru a salva, pe cei ce trebuie salvaţi.

Când avionul companiei KLM cu care plecasem din Munchen, sept. 2004, a intrat într-un nor de furtună deasupra Alanticului, am văzut cum numai Îngerii, ne-au scos să din golul de aer în care a căzut avionul.

Îngerii de lumină ne învaţă duhul de slujire, dar demonii învaţă oamenii duhul de mândrie, de aroganţă de funcţii mari, cum a dorit Lucifer, şi toţii cei ce-l urmează vor avea aceeaşi soartă, infernul.