Reversul medaliei.

           În timp ce Biserica din Laodiceea se credea bogată şi spunea că nu duce lipsă de nimic, Apocalipsa 3- 16, aceasta era numai părerea sa nu şi a Domnului, care era contară. Biserica din Smirna se numea săracă, dar Domnul Isus o vedea bogată Apocalipsa 2-9.

            Nu este important cum ne vedem noi ci cum ne vede Dumnezeu. Privirea noastră este subiectivă, deoarece în timp ce pe noi ne privim cu toleranţă, pe ceilalţi mai mult prin prisma defectelor. Părerea cumpătată este recomandare ce ne-o face Apostolul Pavel.

PATMOS - CLEPSIDRA TIMPULUI. APOCALIPSA Cap. 5 CONTINUAREA REVELAȚIEI CEREȘTI.

 Apocalipsa 5:

Cei patru...

În continuare și în capitolul 5 ni se arată ce mai putem vedea în ceruri și anume o carte în mâna dreaptă a Celui ce sta pe scaunul de Domnie pecetluită cu 7 peceți, pe care nimeni nu le putea dezlega.

Din mulțimea asistenței adică a celor patru făpturi vii a celor 24 de bătrâni numai Ioan a început să plângă, probabil credea pecetluită soarta omenirii, dar unul din cei 24 i-a spus să nu mai plângă, deoarece Domnul Isus Mântuitorul prezentat ca Miel, dar în calitate de Judecător este  Leul din seminția lui Iuda biruitorul „NICA„ în Greacă.

Ioan deși se găsea printre ființe divine era singurul care plângea, știind ce lăsase în urmă, o lume pierdută ce părea pecetluită pentru eternitate.

Capitolul 4 și 5 din Apocalipsă, oferă cel mai complet tablou despre realitățile ultime, din care vedem o permanentă procesiune de adorare laudă, respectiv Făpturile vii cei 24 bătrâni toți îngerii și pe toate făpturile din toate locurile stăpânirii lui Dumnezeu însoțite de fulgere glasuri și tunete.

PATMOS, CLEPSIDRA TIMPULUI - REVELAȚIA ULUITOARE DIN CAP 4.

 Primul om de pe această planetă care a putut vedea la fața locului modul de organizare al universului infinit a fost sfântul Apostol și Evanghelist Ioan într-o grotă din insula Patmos unde a fost exilat ca să moară.

 Așa cum Gagarin  a fost primul om care a văzut că pământul este rotund din prima navă cosmică, dar pentru că a zis că nu L-a întâlnit pe Dumnezeu, a doua oară L-a întâlnit dar ca Judecător, ne mai ajungând viu pe pământ.

Toate relatările din capitolul 4 ne arată o descriere a ultimei realități, deoarece dincolo de ce a văzut și auzit Ioan, categoric, nu mai e nimic, fiind obligat să cuprindă în limbajul omenesc limitat,  descrierea nemărginiri eterne.

Dacă relatările sale pot fi și sânt contestate, aceasta nu schimbă cu nimic realitatea așa cum dacă toți nevăzătorii ar decide la un consiliu al lor, că soarele nu există deoarece ei nu-l văd, prin aceasta nu ar schimba cu nimic realitatea actuală a soarelui.

Omenirea va continua să investească sute de miliarde de dolari, în cercetarea universului, dar după ce au scrutat universul patruzeci de miliarde ani lumină așa cum am spus mai sus, au declarat, că se află tot la marginile sale.

Filmând grota unde a fost scrisă această carte, am înțeles acolo că e ceva dincolo de cele mai moderne și sofisticate telescoape, revelația Divină, care nu se primește, în lumina reflectoarelor ci în adâncimea unei peșteri întunecate.

Dacă a existat și există progres în societatea umană, Biblia este acea ce a determinat aceasta, deoarece 95% din savanții lumii sânt creștini.

Dar realitățile eterne și spirituale, nu pot fi  descoperite în laboratoare, sau cu aparate astronomice, ci revelate.

Dacă toate resursele omenirii ar fi investite în cercetarea universului, niciodată informațiile obținute nu ar putea fi comparabile cu relatările din cap 4 al Apocalipsei.

Nu magnetismul, antimateria, magia, spiritismul, vor putea aduce informații despre realitatea ultimă, ci numai revelația autentică ce tinde să fie diabolic imitată, tendința maimuțelor și a celor ce se cred urmași ai lor.

Ioan a ieșit din mărginirea celor două constrângeri ale timpului și spațiului, pentru a vedea și relata nemărginirea, prin revelație autentică.

E un loc infinit pentru care se   folosește omenescul cuvânt Scaun, de pe care pornesc lumini și energii nedefinite, încadrat de un curcubeu reflectat de apele de deasupra întinderii, din ziua a doua a creațiunii.

Scaunul de domnie este înconjurat de 24 de lideri ce au 24 de cununi din aur și de aici începe uluitoarea revelație după care planeta noastră se sincronizează în timp cu sistemul de organizare al universului, deoarece Ioan nu a ajuns  în al treilea cer ca Pavel, ci chiar în Cerul Cerurilor vecinice.

Din punct de vedere astronomic în acest univers, numai pe planeta noastră ziua are 24 de ore, timp determinat de perioada de rotire în jurul axei sale, fapt unic în univers deoarece fiecare astru are un timp specific de rotație, ca și orice ființă omenească de pe pământ, unde datorită celor 42 de cromozomi, nici în 20 miliarde de ani probabilitatea de a de a se naște doi oameni la fel este exclusă, ca și timpul astronomic de 24 ore pentru două planete.

Totdeauna am crezut că planeta noastră este un astru pierdut în infinitul univers, dar după experiența din Patmos am  înțeles că aici pe tera este singurul loc unde a venit Fiul lui Dumnezeu, unde a murit a înviat și iarăș va  veni cu mărire și slavă.

E cert că Dumnezeu nu are decât un Fiu și dacă Fiul lui Dumnezeu a venit aici pentru a Se logodi și pentru a găsi o mireasă, atunci această planetă nu mai este un astru pierdut în infinit, ci un loc special destinat în conducerea universului.

Al doilea motiv care mi-a schimbat optica, e faptul că Dumnezeu a instituit prin legea lui Moise ca în toată perioada Vechiului Testament, din urmașii lui Aaron să se formeze 24 de cete preoțești care să se schimbe din oră în oră pentru slujba, spre slava lui Dumnezeu.

Astronomii Egipteni au făcut primul calendar cu 365 de zile anul și 24 de ore ziua, deci Evrei aveau informația timpului.

Sincronizarea timpului de pe tera de 24 ore, cu timpul universal văzut în cei 24 de lideri din jurul Scaunului de domnie, ne conduce la concluzia că planeta noastră este supravegheată tot timpul prin cei 24 de lideri, sau bătrâni ilders lideri în engleză.

Dar nu numai 24 de ore planeta noastră este protejată noi fiind via pe care Dumnezeu o udă în fiecare clipă.

Isaia 27-3.

S-ar putea interpreta și combinația fericită a celor 12 apostoli cu cele 12 seminții ale lui Israel.

Toate viziunile lui Ioan au fost declarate chiar de Dumnezeu că sânt vrednice de crezare și adevărate. Ap. 20-5.

Adică trebuie să acceptăm viziunile lui Julvern privind călătoriile sale imaginare pe lună deoarece s-au confirmat, iar sigură a lui Dumnezeu o punem la îndoială?

De altfel s-a confirmat faptul că tot ce este accesibil minții umane, în mod categoric este și posibil și aceasta depinde de gradul de sensibilitate profetic.

De fapt primul verset din capitolul 4 al Apocalipsei unde se vorbește despre o ușe deschisă în cer și despre cel dintâi glas muzical,  deschide infinite orizonturi pentru ori ce creștin practicant.

Ușa cerului se deschide, pe vertical celui ce nu avea nici-o ușă deschisă pe orizontal, un condamnat al imperiului Roman și exilat doar pentru mărturia lui Isus.

O ușe deschisă e totdeauna simbolul speranței. Am plecat din acea grotă subterană și întunecată cu sentimentul dureri, umilinței, infernale ce se poate administra unei ființe umane, lipsită de orice apărare.

Ori ce fiară sălbatică, orice șarpe putea intra acolo, dar dintr-o dată din acel abis, Ioan este chemat în armonia și muzicalitatea Paradisului.

Cred că o bună parte din cei aproape trei ani cât Ioan, a fost exilat în Patmos, trupul său a rămas acolo în stare vegetativă iar duhul său a fost așa cum ni se relatează chiar de Ioan, în locurile cerești.

Poate înclinația oamenilor de a vorbi mult acum  se bazează pe această premoniție că acolo totul este o melodie, ne mai având această posibilitate deși Petru ne spune că cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască.

Nimic nu este mai măreț și mai încurajator pentru un muritor acum și pururea, ca făgăduința că, oricând are intrarea deschisă în cer pe calea nouă și vie deschisă de Domnul la Calvar.

APOCALIPSA O PLEDOARIE PENTRU CIFRA 7.

Cele sapte biserici ale Apocalipsei

Definiția Apocalipsei se cuprinde în primele patru cuvinte ale cărții și anume „DESCOPERIREA LUI ISUS HRISTOS„ în virtutea făgăduințelor că Dumnezeu nu face nimic fără să descopere planurile Sale robilor Săi prooroci.

Cândva vedeam în Evanghelia lui Ioan, că Domnul le zicea apostolilor Săi că are multe lucruri să le spună dar deocamdată voi nu le puteți purta.

A sosit însă un timp potrivit și pentru aceste lucruri.

În viața tumultoasă a Efesului unde Ioan era Pastor, nu putea vedea cerul,  dar în liniștea Patmosului Ioan a putut purta  revelația Apocalipsei.

Am vizitat recent ambele localități și am văzut contrastul izbitor dintre ele, acum dar ce era atunci când Diana Efeseilor una din cele 7 minuni ale lumi antice, constituia centru de atracție oriental împreună cu Biblioteca a cărei fațadă poate fi văzută și astăzi.

Programul lui Dumnezeu pentru Sodoma și Gomora, a fost făcut cunoscut singurului prooroc autentic din acea vreme, Patriarhul Avraam, ca o dovadă a iubirii și a prieteniei, Avraam fiind singurul om de pe această planetă despre care Biblia spune că a fost numit prietenul lui Dumnezeu.

Ioan a fost ales dintre cei 12 Apostoli ca să primească descoperirea Apocalipsei, deoarece a fost singurul care î-și odihnea capul obosit, pe sânul Domnului Isus,  căruia și tuturor apostolilor, Domnul Isus le-a spus că nu-i mai numește robi ci prieteni.

Odată cu revelația făcută lui Ioan, ne-a fost transmisă și nouă informația precisă a viitorului nostru ca și al planetei noastre.

Toate judecățile lui Dumnezeu în trecutul istoriei ca și cele viitoare au fost și sânt precedate de avertismente precise.  

Chiar dacă multe cuvinte ale cărții sânt susceptibile de interpretări, regula de aur a interpretărilor Biblice, constă în a accepta ce este natural, iar pentru restul să ne rugăm.

Apocalipsa nu trebuie numai citită, ci studiată fiind singura din cele 66 de cărți ale  Bibliei, despre a cărei citire și împlinire este legată binecuvântarea expresă a   fericirii.

APOCALIPSA O PLEDOARIE PENTRU CIFRA 7.

Cuvântul fericire este de 7 ori repetat în această carte primul referindu-se așa cum am arătat mai sus la citirea și împlinirea cuvintelor acestei cărți.

Dumnezeu Cel ce șade pe scaunul de domnie este definit prin 7 atribute, ca și Mielul, Domnul Isus. Ap. 5-12

Cartea se adresează celor 7 Biserici din cele 7 localități din Asia Mică ce se află în Turcia, pe care le-am filmat într-un film de lung metraj în anul 2007 reprezentând cele 7 etape istorice, din perioada vizibilă a Bisericii invizibile.

Bisericile au 7 îngeri cărora li se fac 7 prezentări.

7 Duhuri stau permanent înaintea scaunului Divin.

7 Stele stau în mâna lui Dumnezeu, și 7 sfetnice stau înaintea scaunului de domnie.

7 peceți, 7 îngeri 7 potire, reprezintă trei seturi de judecăți apocaliptice.

PATMOS - CLEPSIDRA TIMPULUI. SCURTE COMENTARII DIN ŞI DESPRE INSULA PATMOS

Patmos clepsidra timpului

Ca un cercetător al locurilor biblice am ajuns și în Patmos, insula şi peştera în care s-a scris ultima carte profetică a Bibliei de către sfânul evanghelist şi apostol Ioan, zis mai târziu şi teologul.

Unul din ce doisprezece apostoli a ajuns pe una din cele douăsprezece insule greceşti numite Dodecanese. Această insulă  Patmos face parte din grupul acestor douăsprezece insule situate în sud-estul Greciei din Marea Egee.

Din antichitate avem doar două referiri la această insulă:  prima a lui Thucydide - cartea 3 cap. 33 (460-396) înainte de Hr., iar a doua a lui Strabon care a trăit între anii 65 înainte - 23 după Hr. şi care se refereau la clima dulce a insulei şi la fertilitatea sa.

Pentru mărturia sa perseverentă ca martor ocular a celor mai importante evenimente din istoria acestei planete cu privire la Mântuitorul, Ioan este deportat din Efes -  ţinut unde păstorea biserica şi unde  locuia cu mama Domnului nostru Isus şi adus în insula Patmos.

Imperiul roman condus de Domiţian, cel care a ordonat acest lucru în anul 93, l-a considerat un mare pericol deoarece oamenii prin convertire refuzau să se mai închine împăraţilor Romei, dar de ce le-a fost frică nu au scăpat întrucât, cel mai puternic imperiu - cel Roman - de pe această planetă care a guvernat lumea 1000 de ani, a fost învins definitiv tocmai de urmaşii galileeanului, exilaţi,  ucişi, chinuiţi etc.

„M-ai învins galileene..„ a declarat un mare împărat al Romei, scoţând din inimă suliţa rătăcită în pieptul său.

Ioan a revenit în Efes în septembrie 96 unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale.

După edictul lui Constantin de la Milano din sec IV până în secolul VII, insula a fost un permanent loc de pelerinaj când a fost cucerită de Arabi până în sec XI-lea.

În anul 1088, cu aprobarea Constantinopolului, Cristodule din Bytinia - un mare erudit, înfiinţează prima Mănăstire din Patmos denumită Ioan Teologul.

În anul 1207 Veneţia ocupă Patmosul până în octombrie 1309 când este ocupată de turci până la căderea Contantinopolului în anul 1453.

A urmat apoi un conflict turco-veneţian între anii  1645-1669, conflict cu efecte dramatice pentru insulă.

În anul 1713 se înfinţează prima şcoală din insulă ce va funcţiona în cadrul mănăstirii 200 de ani.

În anul 1945, insulele Dodecanese sânt ocupate de Anglia, iar prin Tratatul de la Paris semnat la data de 10 februarie 1947, insulele sânt retrocedate Greciei care le preia oficial la data de 7 martie 1948.

Am numit această insulă după ce am filmat-o şi văzând cum este gâtuită la mijloc de Marea Egee,  „clepsidra timpului” deoarece seamănă mult cu primul aparat făcut de om şi cunoscut în istorie sub acest nume pentru măsurarea timpului. Detaliile acestei călătorii și câteva meditații despre Apocalipsă sânt scrise în această carte dar deocamdată prezint doar trei gânduri despre această insulă.

I.  La fiecare etapă a istoriei acestei planete, Dumnezeu a căutat un om şi întotdeauna a găsit.... - Adam, Set, Enoh, Noe, Avraam, Moise David, Domnul Isus singurul de pe această planetă ce a putut fi dat ca model tocmai de un reprezentat al imperiului Roman şi anume  Pilat, om ce a intrat în istorie prin aceste cuvinte: „ECCE HOMO”, adică  „IATĂ OMUL”.

Au fost găsiţi apoi cei doisprezece; Saul din Tars, cum ar fi arătat lumea fără Pavel şi mulţi alţii.

Când trebuia să fie scrisă ultima carte a Bibliei,  Dumnezeu a căutat şi a găsit un om nu numai predispus morții, ci dispus să moară pentru mărturia lui Isus care este duhul proorociei. Am văzut Efesul - locul unde Ioan a întreprins multe lucruri spirituale, dar zgomotul unui oraş ca acesta, nu putea permite auzirea unui mesaj atât de special.

Omul aruncat de lume ca să moară exilat pe o insulă sălbatică a fost ales de Dumnezeu, în providenţa Sa, să transmită omenirii mesajul cel mai important privind programul integral Divin pentru frumoasa planetă albastră pe care noi o numim Pământ.

Pentru întruparea Domnului Isus, Dumnezeu a căutat şi a găsit pe Iosif şi Maria şi pentru această carte L-a găsit pe Ioan.

La ultima Sa masă cu ucenicii Săi, un tânăr cârpaci de mreje de pe malurile Galileii - numit Ioan, se odihnea pe sânul Domnului Isus, Cel de la care  odată cu pulsurile inimi Sale a primit şi pulsul iubirii Sale şi, de atunci, s-a autodefinit ca fiind “ucenicul pe care-L iubea Isus”. Era omul ce se forma pentru următoarea sa chemare.

Pentru a putea comunica unii cu alţii avem nevoie de această lungime de undă pe care Biblia o numeşte „agape”  (în limba greacă) sau „dragoste” (în limba  română).

Ioan a fost omul potrivit la timpul astral potrivit al omenirii din locul potrivit numit  Patmos.

Totdeauna Diavolul, încercând să zădărnicească planul lui Dumnezeu, trage de fapt la carul Său.

Am văzut multe locuri de pe acest pământ, dar după ce am văzut grota din Patmos, am înţeles că numai acolo putea fi recepţionat mesajul Apocalipsei, iar pe harta insulei această localitate se numeşte Apocalipsos.

II. Cel mai important lucru pentru noi este să cunoaştem şi să acceptăm programul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, nu cu resemnare, ci cu bucurie chiar dacă de cele mai multe ori nu-l înţelegem.

Condiţia oricărei revelaţii este seninătatea şi încrederea, ne spune proorocul Isaia in capitolul 12.

Dumnezeu şi astăzi caută oameni, nu cu felinarul ca Diogene din Atena în mijlocul zilei, ci cu flacăra iubirii Sale veşnice. Mai sânt încă multe misiuni de îndeplinit pe acest pământ pentru care se caută oameni.

Poetul Vasile Militaru spunea: “a fi mare e o întâmplare, a fi om e lucru mare”.

Biserica este o veşnică datoare a iubirii care acceptă în totalitate programul divin conform căruia „toate lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

Evident şi natural este să nu vezi nimic bun în exilare, boală, suferinţă sau moarte, dar pe noi nu trebuie să ne conducă naturalul, ci supranaturalul, nu evidenţa, ci credinţa.

Am crescut la picioarele unor uriaşi ai iubirii filadelfiene, oameni care nu aveau propriile lor programe, ci executau numai fidel programul lui Dumnezeu pentru viaţa lor, iar fratele Wurmbrand spunea odată că... ceea ce noi considerăm a fi punctul nostru de vedere, de fapt de multe ori este punctul nostru de orbire.

Ce poate să fie bun când sunt acuzat în 13 septembrie  1985 că mă duc la Sibiu să-l asasinez pe Bily Graham? Dar am văzut mai târziu cum colonelul anchetator Ghiţescu a acceptat adevărul.

A fi în Duhul - cum a fost Ioan în Patmos - înseamnă a accepta numai programul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră şi nu programul nostru, cu atât mai puţin al altora.

III. Pentru mileniul III, ca de altfel pentru orice timp, când savanţii lumii după cucerirea lunii continuă să înainteze în scrutarea Universului cu cheltuieli de sute de  miliarde  pentru a afla dacă mai avem vecini în acest infinit univers, înaintând deja 40 de miliarde ani lumină, obosiţi au declarat că nu au găsit ce căutau.

Vestea bună cu care m-am întors din Patmos este că savanţii lumii nu mai trebuie să cheltuiască nimic şi, dacă ar face aşa, ar fi cu adevărat savanţi deoarece tot ce caută ei cu un preţ atât de mare este deja revelat în numai două capitole din Apocalipsă: 4 şi 5.

Dacă cineva e cinstit şi vrea să afle realităţile veşnice ale universului, din care şi noi facem parte, nu are nimic de făcut decât să creadă că relatările din aceste capitole sânt singurele informaţii autentice despre organizarea şi conducerea acestui Univers.

De ce oare nu vrem să învăţăm, nici după atâtea argumente, că trăim în lumea umbrelor deoarece toate  trec împreună cu noi, dar realităţile văzute de Ioan, categoric sunt veşnice.

În drumul său sideral, aşa cum a fost filmat răsăritul de pământ pe lună, planeta noastră nu a ajuns încă la destinaţia sa finală. Încercările unor pretinşi savanţi de la B.B.C. Londra de a contesta autenticitatea scrierii Apocalipsei  de Ioan, afirmând că această carte este o carte  a trecutului şi nu a viitorului, nu a făcut altceva decât să-i descalifice definitiv deoarece dacă ar fi văzut manuscrisele de la biblioteca din Mănăstirea Patmos, respectiv Departamentul Manuscrise, nu ar fi devenit atât de  ridicoli.

Noutatea cea mai importantă pentru mine din insula  Patmos este că planeta noastră nu o mai consider un astru pierdut în imensitatea universului, ci ca un loc cu un scop şi o destinaţie precisă de unde se formează (Parusia) Mireasa Mirelui Divin.

Dumnezeu are un singur Fiu care are o singură  Mireasă pentru care S-a jertfit şi pe care a îndatorat-o pentru eterniate, cucerită fiind doar prin iubire.

Un alt argument pentru unicitatea planetei noastre în Cosmos (armonie) este sincronizarea conducerii celor 24 de lideri (numiţi bătrâni) din jurul scaunului de guvernare al  Universului (Apocalipsa cap. 4) cu cele 24 de ore ale mişcării de rotaţie a planetei noastre în jurul axei sale.

Din cele mai elementare noţiuni de astronomie ştim că fiecare astru are timpul său unic determinat de masă,  volum, densitate şi numai Pământul are 24 de ore,

iar în universul lui Dumnezeu nu funcţionează coincidenţa, ci determinarea.

De fapt, acest raport direct între numărul liderilor ce supraveghează universul şi timpul nostru planetar se sincronizează cu cele 24 de cete preoţeşti din seminţia lui Aron care se schimbau din oră în oră.

Dumnezeu determină numărul stelelor printre care şi planeta noastră şi le dă nume la toate (Psalmul 147:4).

Chiar dacă nu ştim ce nume dat de Dumnezeu are planeta noastră şi nu cunoaştem nici numele nou al Domnului nostru Isus, ştim sigur că pentru toţi cei răscumpăraţi - mai curând sau mai târziu - este o uşă deschisă în cer (Apocalipsa cap. 4:1).

„Iată, Eu stau la uşă şi bat...„ (Apocalipsa cap. 3:20). Legea ospitalităţii este reciprocă – cel ce a deschis

uşa inimii sale pentru Domnul Isus va găsi,la rândul său, deschisă uşa Cerului pentru el!