„Încă un an ca anul unui simbriaş”. Isaia 21-16.

            Etimologia cuvântului simbriaş este plata unui om tocmit cu ziua, cu luna sau cu anul. Poate fi şi un regionalism; eu fiind  din zona unde s-a născut traducătorul Bibliei Cornilescu ştiu că la noi se  folosea cuvântul simbrie pentru plata muncii.

            Simbriaşul sau muncitorul este o fiinţă care munceşte numai pentru a trăi, şi deşi munca în sine este nobilă, profitorii sunt patronii. Cei mai mulţi oameni nu se bucură decât de remuneraţie, iar viaţa pentru ei este o povară. Copiii lui Dumnezeu nu aşteaptă o lună sau un an pentru a se bucura, ci ei se bucură de fiecare clipă, căutând şi găsind în fiecare zi o motivaţie pentru a se bucura, deoarece aşa ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Când un om bogat dar nefericit a plecat să caute un om fericit ca să-i cumpere cămaşa, a întâlnit un plugar creştin care cânta de bucurie la arat.

            I-a oferit bani mulţi ca să-i dea cămaşa sa, dar el a desfăcut haina şi ia spus că nu are cămaşă.

            Ca simbriaş nu aştepţi altceva decât ziua plăţii.

Comerțul cu moaștele sfinților.

Interzis de Dumnezeu, speculat de excroci încurajat de naivitatea oamenilor, în special este vorba de Ioan Botezătorul, și după a patra cruciadă un cruciat a adus în Franța un cap de om pretinzând că este al lui Ioan.

Deșii Ioan nu a avut decât un craniu pe pământ în diverse locuri se află multe așa pretinse capete ale lui Ioan Botezătorul. Pănă unde poate merge naivitatea sau prostia omenească.

Anul 2012 a fost anul ignoranței prin comerțul înfloritor cu oasele unor morți ce nu reprezintă decât o speculație bănoasă a naivității religiose.

"Primele trei intrebari ale lui Dumnezeu catre om" Part 1

Câlțul și scânteia

    Isaia 1-31

„Omul tare va fi ca un câlț și lucrarea lui va fi ca o scânteie„

Adevărata tărie în viață nu vine din energia noastră biologică, ci vine dintr-o autentică relație personală cu Dumnezeu.

Cât timp Ilie era atât de legat de Dumnezeu, care-i dădea prin corbi friptură proaspăta, a putut singur să se lupte cu 850 de prooroci ai Izabelei dar nu a mai avut nicio putere când a pierdut legătura cu Dumnezeu la amenințarea Izabelei. Omul care se crede singur tare este ca un câlț, dar cel ce nu se încrede în el însuș este tare căci se încrede în Dumnezeu. „Când sunt slab atunci sunt tare„ „Bucuria Domnului va fi tăria voastră„.

lucrarea omului tare va fi scânteia amândouă vor arde  împreună și nimeni nu-i va stinge.

DIMINUTIVELE DOMNULUI ISUS: TINERELULE SCOALĂ-TE. Luca 7-14.

Luca 7: 14

A chema pe cineva din cosciug la viață, ca și cum l-ai chema la masă, și să te asculte pe loc, este ceva uluitor de domeniul fantasticului.

Folosirea diminutivelor în limbajul cotidian este o artă a copiilor lui Dumnezeu ce se învață numai la picioarele Mântuitorului.

Nu știm câți ani avea fiul văduvei din Nain, dar mi-a plăcut foarte mult cuvântul folosit de Domnul Isus „TINERELULE„.

Cântarea Cântărilor este plină  de complimente și diminutive reciproce intre Mire și Mireasă.

Acum am văzut că mireasa este diminutivul mirelui, precum în Ebraică acest cuvânt „femeie„ Ișa vine dela cuvântul Iș care înseamnă bărbat.

Poate lecția cea mai elocventă o dă Duhul Sfânt care nu folosește niciodată cuvântul bătrână pentru nicio femeie din Biblie, chiar la vârsta de peste 100 de ani ce o avea Sara la moartea sa. 

Domnul Isus este definiţia binecuvântării.

Ioan Botezătorul a trimis doi ucenici la Domnul Isus

pentru a-L întreba dacă Dânsul este Mesia sau trebuie să mai aștepte pe un altul.

Eu, citind acest fapt, parcă nu-mi venea să cred că

tocmai Ioan pune o astfel de întrebare, el fiind cel mai autorizat să-L proclame ca Mesia. Dar Domnul Isus știa că mulți, la fel ca mine, se vor întreba cum de se poate așa ceva când Ioan a auzit din cer recomandarea lui Dumnezeu - că este Fiul Său de care trebuie să ascultăm, când a văzut cerul deschis și ce este acolo, şi a văzut Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel și, pentru a proteja o slăbiciune efemeră din viața lui Ioan şi pentru a demonstra peste veacuri cum trebuie să ne comportăm față de slăbiciunile altora, folosește binecuvântarea sau vorbirea de bine.

„Ce ați ieșit să vedeți în pustie, ...o trestie clătinată de

vânt?” - așa părea a fi considerat Ioan, dar indiferent de considerația altora, Domnul Isus vine cu binecuvântarea Sa, arătându-ne că este cel mai mare om născut vreodată din femeie, în perioada vechiului legământ.

Întotdeauna trebuie să vorbim de bine deoarece

judecata sau osânda este a Domnului și nu a noastră. Apostolul Pavel ajunsese până acolo încât nici pe sine nu se mai judeca, în dorința sa de binecuvântare.

M-a impresionat extraordinar de mult această

trăsătură de caracter - de a nu admite ca un preaiubit al Său, așa cum de altfel suntem toți copiii lui Dumnezeu, să fie considerat o trestie clătinată de vânt. Această lecție să nu o uităm niciodată - de a binecuvânta ca să putem fi și noi binecuvântați.

„Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27)

Este cea mai minunată realitate: de a fi noi în Domnul

și Domnul în noi.

În mod natural, spune apostolul Pavel în Romani

capitolul 7, „nimic bun nu locuiește în mine”, dar din textul de mai sus vedem că se poate petrece un lucru supranatural și anume: de a accepta schimbarea stăpânului.

Omul religios chiar crede că poate slujii la doi stăpâni,

dar Domnul Isus în predica de pe munte ne spune clar că „nimeni nu poate slujii la doi stăpâni”.

Aici este marea tragedie. Diavolul a reușit ca să-i facă

pe oameni să trăiască cu şi în iluzia creștinismului, iar în realitate inima lor fiind condusă de vechiul stăpân. Cea mai importantă întrebare care ar trebui să ne însoţească pe parcursul întregii noastre vieţi este aceasta: cine este în noi? Cine este stăpânul meu?

Contemporanii Domnului Isus se credeau copii ai lui

Avraam și ziceau că nu au fost niciodată robii nimănui, dar chiar atunci când vorbeau ei plăteau ca sclavi tribut Romei.

„Speranța slavei” vine numai cu acest Împărat al

Slavei, cum reiese din Psalmul 24. Ceilalți nu pot avea o altă perspectivă decât întunerecul cel mai de afară.

Destinul nostru veşnic nu este stabilit de astre cum

greșit se crede astăzi, ci de noi care trebuie să alegem între bine și rău, între Domnul Dumnezeu și Diavol.