Câlțul și scânteia

    Isaia 1-31

„Omul tare va fi ca un câlț și lucrarea lui va fi ca o scânteie„

Adevărata tărie în viață nu vine din energia noastră biologică, ci vine dintr-o autentică relație personală cu Dumnezeu.

Cât timp Ilie era atât de legat de Dumnezeu, care-i dădea prin corbi friptură proaspăta, a putut singur să se lupte cu 850 de prooroci ai Izabelei dar nu a mai avut nicio putere când a pierdut legătura cu Dumnezeu la amenințarea Izabelei. Omul care se crede singur tare este ca un câlț, dar cel ce nu se încrede în el însuș este tare căci se încrede în Dumnezeu. „Când sunt slab atunci sunt tare„ „Bucuria Domnului va fi tăria voastră„.

lucrarea omului tare va fi scânteia amândouă vor arde  împreună și nimeni nu-i va stinge.

DIMINUTIVELE DOMNULUI ISUS: TINERELULE SCOALĂ-TE. Luca 7-14.

Luca 7: 14

A chema pe cineva din cosciug la viață, ca și cum l-ai chema la masă, și să te asculte pe loc, este ceva uluitor de domeniul fantasticului.

Folosirea diminutivelor în limbajul cotidian este o artă a copiilor lui Dumnezeu ce se învață numai la picioarele Mântuitorului.

Nu știm câți ani avea fiul văduvei din Nain, dar mi-a plăcut foarte mult cuvântul folosit de Domnul Isus „TINERELULE„.

Cântarea Cântărilor este plină  de complimente și diminutive reciproce intre Mire și Mireasă.

Acum am văzut că mireasa este diminutivul mirelui, precum în Ebraică acest cuvânt „femeie„ Ișa vine dela cuvântul Iș care înseamnă bărbat.

Poate lecția cea mai elocventă o dă Duhul Sfânt care nu folosește niciodată cuvântul bătrână pentru nicio femeie din Biblie, chiar la vârsta de peste 100 de ani ce o avea Sara la moartea sa. 

Domnul Isus este definiţia binecuvântării.

Ioan Botezătorul a trimis doi ucenici la Domnul Isus

pentru a-L întreba dacă Dânsul este Mesia sau trebuie să mai aștepte pe un altul.

Eu, citind acest fapt, parcă nu-mi venea să cred că

tocmai Ioan pune o astfel de întrebare, el fiind cel mai autorizat să-L proclame ca Mesia. Dar Domnul Isus știa că mulți, la fel ca mine, se vor întreba cum de se poate așa ceva când Ioan a auzit din cer recomandarea lui Dumnezeu - că este Fiul Său de care trebuie să ascultăm, când a văzut cerul deschis și ce este acolo, şi a văzut Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel și, pentru a proteja o slăbiciune efemeră din viața lui Ioan şi pentru a demonstra peste veacuri cum trebuie să ne comportăm față de slăbiciunile altora, folosește binecuvântarea sau vorbirea de bine.

„Ce ați ieșit să vedeți în pustie, ...o trestie clătinată de

vânt?” - așa părea a fi considerat Ioan, dar indiferent de considerația altora, Domnul Isus vine cu binecuvântarea Sa, arătându-ne că este cel mai mare om născut vreodată din femeie, în perioada vechiului legământ.

Întotdeauna trebuie să vorbim de bine deoarece

judecata sau osânda este a Domnului și nu a noastră. Apostolul Pavel ajunsese până acolo încât nici pe sine nu se mai judeca, în dorința sa de binecuvântare.

M-a impresionat extraordinar de mult această

trăsătură de caracter - de a nu admite ca un preaiubit al Său, așa cum de altfel suntem toți copiii lui Dumnezeu, să fie considerat o trestie clătinată de vânt. Această lecție să nu o uităm niciodată - de a binecuvânta ca să putem fi și noi binecuvântați.

„Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Coloseni 1:27)

Este cea mai minunată realitate: de a fi noi în Domnul

și Domnul în noi.

În mod natural, spune apostolul Pavel în Romani

capitolul 7, „nimic bun nu locuiește în mine”, dar din textul de mai sus vedem că se poate petrece un lucru supranatural și anume: de a accepta schimbarea stăpânului.

Omul religios chiar crede că poate slujii la doi stăpâni,

dar Domnul Isus în predica de pe munte ne spune clar că „nimeni nu poate slujii la doi stăpâni”.

Aici este marea tragedie. Diavolul a reușit ca să-i facă

pe oameni să trăiască cu şi în iluzia creștinismului, iar în realitate inima lor fiind condusă de vechiul stăpân. Cea mai importantă întrebare care ar trebui să ne însoţească pe parcursul întregii noastre vieţi este aceasta: cine este în noi? Cine este stăpânul meu?

Contemporanii Domnului Isus se credeau copii ai lui

Avraam și ziceau că nu au fost niciodată robii nimănui, dar chiar atunci când vorbeau ei plăteau ca sclavi tribut Romei.

„Speranța slavei” vine numai cu acest Împărat al

Slavei, cum reiese din Psalmul 24. Ceilalți nu pot avea o altă perspectivă decât întunerecul cel mai de afară.

Destinul nostru veşnic nu este stabilit de astre cum

greșit se crede astăzi, ci de noi care trebuie să alegem între bine și rău, între Domnul Dumnezeu și Diavol. 

Isus, de poetul român Panait Cerna.

Dar Tu ai sângerat pe negre căi,

Sub umilinți ce știe numai cerul,

Tu ai gemut când Te străpunse fierul

De-au tremurat și ucigașii Tăi!

Și ochii Tăi cei blânzi se înnoptară,

Și gura Ta sa-nvinețit de chin,

Și duhul Tău ce nu putea să moară

A smuls din piept suspin după suspin.

Cum au putut să stee laolaltă

Atâta chin și-atâta bunătate?

Se rătăcește mintea și nu poate

Să Te urmeze în lumea Ta înaltă.

Al nostru ești, al celor slabi și goi,

Pământ Ți-e trupul și în pământ se-ascunde,

Dar Duhul Tău rămase printre noi

Și inima-mi Te simte orișiunde.

Apostolului răsplătit cu ură

Tu-i spui: Mergi, nu esti singur în durere,

Și gura Ți-o înfrățești cu sfânta gură

Ce-a semănat nădejdi și mângâere.

Atât de mult vei auzi jelirea

Și rana Ta va sângera mereu,

Îmblânzitor de oameni prin iubire,

Tu Ți-ai ales destinul cel mai greu.

Dar când vei smulge întreaga omenire

Din greul somn al negrului păcat,

Când nu va fi nici chin, nici rătăcire

Atuncea Tu zâmbi-vei împăcat.

Atuncea numai îngerul hodinii

Va locui sub ochiu-Ți înțelept,

Îți va culege de pe frunte spinii

Și-Ți va închide rănile din piept.

Apăsarea păcatului. (Isaia 24:19-20)

„Pământul se rupe, pământul se sfarmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade și nu se mai ridică”.

De peste 70 de ani urmăresc istoria pământului și a lumii. Australia, după ce o perioadă bună de timp a fost sub ape, acum este în flăcări. În Brazilia alunecările de teren au produs atâtea victime! Zăpada a paralizat New-York-ul și tot nordul Americii. Vulcanul uriaș al Japoniei, după 50 de ani de somnolență, aruncă acum lavă din infern. Centura de foc a planetei al cărei centru se află în Indonezia produce permanent cutremure; Egiptul fierbe, iar comorile celui mai important muzeu (pe care acum un an l-am vizitat şi pot afirma că sânt o splendoare) sânt acum în pericol. Iranul astăzi a experimentat o rachetă cu o viteză mai mare de trei ori decât viteza sunetului. Am văzut filmat un corp ceresc sau farfurie zburătoare ce se plimba deasupra Ierusalimului?! Moscova este lovită în cel mai mare aeroport de către doi fanatici musulmani, iar rezultatul acestui atac sânt zecile de morți și sutele de răniți. În Pakistan asasinatele se țin lanț. Stratul de ozon din Patagonia și  în partea cea mai sudică a Americii de Sud este pe cale de dispariție etc.

       Așa a început anul 2011 și tot ce am spus mai sus este doar o mică secvență din trista realitate a planetei noastre.

       Păcatul apasă nu doar planeta care suspină și suferă, ci ne apasă și pe noi, oamenii. 75% din populația globului este bolnavă deoarece păcatul, deși a fost ridicat de Mielul lui Dumnezeu de peste 2000 de ani, continuă să îi apese pe toți cei care încă nu s-au convertit.

       Planeta noastră este permanent amenințată de asteroizii care circulă haotic în univers asemenea unor  bucăți de rocă şi ele pot fi văzute în multe muzee din lume.

Acum se îndreaptă spre pământ asteroidul Apophis care are două mii de metri în diametru şi care, dacă ar atinge pământul, ar echivala cu 35 de bombe nucleare de la Hiroșima - spun cercetătorii.

       Toate descoperirile savanților se fac pentru încurajarea păcatului. Sateliții artificiali, prin telefonia mobilă, au creat o nouă autostradă a desfrâului.

       Eliberarea de sub apăsarea păcatul asupra pământului va veni odată cu împărăția Mesianică care, pentru noi, a venit de mult și dacă Fiul ne face slobozi sântem cu adevărat slobozi! Amin.

„Tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi”. (Isaia 26:12)

Este una din cele mai mari binecuvântări ca să știm că trăim în acest angrenaj universal în care Dumnezeu este arhitectul și executantul a tot ce facem noi pozitiv în trecerea noastră efemeră spre eternitate.

„Căci noi sântem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. (Efeseni 2:10)

Numai în această epistolă vedem de câteva ori ce a făcut Dumnezeu mai dinainte pentru noi, neamurile.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană...”. „Ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale”. (Efeseni 1:4-5)

„În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinaintea, după hotărârea Aceluia care face totul după sfatul voiei Sale”. (Efeseni 1:11)

Tot ce avem acum și pentru vecinicie a fost împlinit pentru noi de Dumnezeu.

Singura noastră contribuție pe care o putem avea în tot ce ne-a fost consacrat este să credem tot ce ne promite Dumnezeu prin Fiul Său.

„Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său...”, iar „...pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit”. (Romani 8:29-30)

Predestinația nu exclude responsabilitatea de a folosi pozitiv libertatea de a alege între adevăr și lumină, între bine și rău, între lumină și întuneric.

„Alegeți astăzi cui vreți să slujiți” și Dumnezeu care știe totul, a știut înainte de veşnicii ce va face fiecare cu libertatea sa, în funcție de care au fost făcute toate cele relatate mai sus.