![]() |
Ruga de ramas bun a lui Simeon Luca 2: 29 |
Nimeni
nu este pregătit pentru moarte, dacă nu a cunoscut personal pe Domnul Isus.
Simeon, când a luat în braţe pe Domnul Isus în ziua a opta, a exclamat: „acum
slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne,
căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.” Luca 2: 29
Văzându-l
pe Domnul Isus, Simeon a văzut mântuirea lui Dumnezeu. Fiind la Roma, vecinul
familiei unde am locuit a dorit să vadă Vaticanul, şi după ce l-a văzut, aşa
cum a dorit, a şi murit; desigur nepregătit, deoarece orice altceva am vedea,
nu ne poate mântui, în afară de Domnului Isus.
Totodată
Simeon a spus că acest prunc va fi un semn spre ridicarea unora si prăbuşirea
altora, anticipând astfel marele adevăr că acelaşi Mântuitor va fi pentru cei
ce cred un salvator, iar pentru cei ce nu cred va fi un Judecător. Şi proorocul
Isaia în cap. 6 L-a numit pe Domnul Isus tot semn, ca şi îngerii de pe
plaiurile Bethleemului, care au zis: iată semnul după care Îl veţi cunoaşte.
Când contemporanii Domnului Isus au cerut un semn, Dânsul le-a vorbit despre
proorocul Iona care a stat 3 zile şi 3 nopţi în pântecele chitului,
prefigurând moartea şi învierea Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu