MIELUL LUI DUMNEZEU CENTRUL UNIVERSULUI.

Tot echilibrul din infinitul univers și din Biserică se datorește faptului că Fiul lui Dumnezeu în mod tainic și prin energii ce nu pot descrise, se află în centru, dorind a se afla și în centrul vieții noastre, căci numai astfel putem avea o viață echilibrată și sănătoasă. Ap.1-19 și 5-6.

Acolo unde sânt doi sau trei adunați în numele Meu, și Eu sânt în mijlocul lor. Matei 18-20.

Independența este bună, dar numai în cadrul interdependenței, care guvernează universul lui Dumnezeu.

De la infinitul micro-univers atomic până la infinitul macro-univers astronomic, funcționează această lege a gravitației universale, revelată de Biblie și oficializată de marele creștin și savant Newton.

„Ridicați-vă ochii în sus și priviți. Cine a făcut aceste lucruri, Cine a făcut să meargă după număr în șir oștirea lor, El le cheamă pe toate pe nume, așa de mare  este puterea și tăria Lui că una nu lipsește.„ Isaia 40-26.

Energia care ține totul în mișcare echilibrată atât în infinitul univers vizibil cât și în cel invizibil, este Duhul Sfânt una din persoanele trinității Divine.

Fără această prezență, nu se poate vorbii de stabilitate sau echlibru. Cele două simboluri ale Domnului Isus, de Miel, sau de Leu, relatate în capitolul 5 al Apocalipsei demonstrează, că EXTREMEL BLÂNDEȚEI ȘI ALE FORȚEI aparțin numai Domnului Isus, și numai aceste două simboluri sânt suficiente pentru a demonstra caracteristicile necesare factorului de echilibru.

Din versetul 19 al capitolului 1 rezultă că Apocalipsa se împarte în trei etape.

1 Lucrurile văzute.

2 Lucrurile care sânt.

3 Lucrurile care vor veni.

Capitolul 1 ne vorbește despre lucrurile văzute de Apostolul Ioan descoperite prin îngerul personal al Domnului Isus.

Cap 2 și 3, ne descriu, CELE 7 ETAPE ALE BISERICII VIZIBILE.

Capitolul 2 și 3 al Apocalipsei relatează lucrurile care sânt, începând din acel moment și până-n zilele noastre, respectiv perioada istoriei vizibile a Bisericii în cele șapte etape ale sale respectiv Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodiceea.

Perioadele respective au fost aproximativ în general acceptate după cum urmează.

1 Efes Biserica apostolică            ( A.D. 30-100 )

2 Smirna Biserica suferinței        (A.D. 100-313 )

3 Pergam Biserica statală           ( A.D. 313-590 )

4 Tiatira Biserica papală           ( A.D. 590-1517 )

5 Sardes Biserica reformei     ( A.D. 1517-1790 )

6 Filadelfia Biserica misionară ( A.D.1790-1900 )

7 Laodiceea Biserica apostată ( A.D. 1900- - - - )

Existau mai multe Biserici în Asia Mică, dar au fost  alese numai aceste 7 enumerate mai sus, deoarece duhul autentic al proorociei „mărturia lui Isus„ a putut găsi în cele 7 Biserici contemporane de atunci, exact ce ace va caracteriza fiecare din cele 7 etape ale istoriei vizibile a Bisericii pe pământ.

Îngerii celor șapte Biserici sânt cele 7 stele pe care apostolul le-a văzut în mâna dreaptă a Domnului Isus.

Toate conversațiile au loc între îngerul Domnului Isus, care vorbește prin Ioan și îngerul fiecărei Biserici.

Au fost și sânt multe comentarii privind cine este îngerul Bisericii în condițiile în care se vede că este personal răspunzător de tot ce e negativ în Biserici.

Pentru a evita scurt circuitul interpretărilor eu consider că din moment ce biruitorii sânt personalizați adică „celui ce va birui„ înseamnă că îngerul fiecărei Biserici, este fiecare membru al Bisericii.

După căderea îngerilor ce L-au urmat pe Lucifer, despre restul îngerilor ni se spune că sânt „Duhuri

Slujitoare„ nesupuse căderii deci nu despre ei este vorba ci despre noi.

Un argument în plus pentru gândul că îngerul celor șapte Biserici din Asia Mică luate ca etalon sânt sfinții, o găsim în Evrei cap. 12- 20, unde sfinții copiii lui Dumnezeu au intrat în adunarea în sărbătoare a ÎNGERILOR.

Dar poate cea mai bună veste, este că îngerii Bisericii sfinții, se găsesc în mâna dreaptă a Domnului Isus, ce ace constituie cea mai mare garanție cu toate vicisitudinile vieții, că chiar dacă au păcătuit avem un Mijlocitor . Apoc. 1-20.   

Vizitând împreună cu familia Herman din Poiești în anul 2007 ruinele celor șapte Biserici din Asia Mică, am constatat că poziția lor geografică constituie un triunghi, dreptunghi, cu dreapta orizontală de la Efes la Smirna circa 150 klm., ipotenuza trece prin Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia Laodiceia, iar dreapta verticală leagă Laodiceia de Efes în linie dreaptă.

Pastorul Bisericii din Efes a fost tocmai autorul sau scriitorul cărții, care fiind Apostolul iubirii în nici un caz dacă dânsul ar fi îngerul Bisericii, nu i s-ar putea reproșa că și-a pierdut dragoste dintâi, confirmându-se faptul că îngerul fiecărei Biserici este fiecare copil al lui Dumnezeu.

EFESUL este prima perioadă cam de o sută de ani a bisericii primare din istoria vizibilă a bisericii care a început în ziua Rusaliilor sau Cincizecimi  pe acest pământ.

Această Biserică a fost înființată în a doua călătorie a Ap Pavel în Efes, localitate unde a stat aproape 3 ani Fapte 18.

Datorită faptului că era un oraș comercial înfloritor locuit mai mult de Evrei, biserica a crescut foarte mult cu un astfel de apostol ca Pavel, și cu un astfel de pastor ca Ioan.

Când am ajuns acolo am fost transportați gratuit la un mare magazin de haine, situat chiar la locul de intrare în incinta ruinelor, negustoria menținându-se până-n zilele noastre fiind și un important punct maritim, la marea Mediterană și Egee și poate de aceea se și numea „orașul dorințelor„.

Dealtfel toate locurile Biblice sânt închise păzite și protejate, având doar un singur loc de intrare cu plata unei taxe de circa 10 $.

Din gloria de altădată se păstrează amfiteatrul Roman făcut din piatră cu peste 50.000 de locuri fațada marei biblioteci, drumurile pavate, coloanele de marmură, și ruinele zeiței Diana ce se credea că este căzută din cer.

Progresul biserici s-a datorat și faptului că ei după înălțarea Domnului Isus, fiind de față la acesta, potrivit declarațiilor îngerilor, credeau că Domnul revine în generația lor.

Deși i se recunosc toate faptele bune, totuș i se reproșează că a pierdut dragostea dîntâi.

Acest reproș era de fapt un avertisment pentru toate generațiile următoare, și care trebuia să înceapă cu prima Biserică deoarece timpul a demonstrat că acesta a fost pericolul din toată istoria vizibilă a bisericilor.

Ei urau Nicolaismul pe care și Domnul î-l ura.

Eclesiasticismul adică tendința omului a căpeteniilor religioase, de a controla Bisericile a constituit și constituie pericolul substituirii Duhului Sfânt cu orice altceva.

Biruitorilor le este făgăduit accesul la pomul vieții.

Ce au pierdut primii oameni le este dat biruitorilor din prima biserică.

SMIRNA situată în orașul Ismir de astăzi, este biseica din perioada marilor persecuții. „Vei avea un necaz de zece zile„.

Orașul a fost construit de Alexandru cel Mare cu trei secole înainte de Domnul Isus și făcea parte din drumul mătăsii care lega toate orașele răsăritului cu Roma.

Referindu-se la cei 10 împărați, din această perioadă.

Smirna, și Fildelfia, sânt singurele Biserici  cărora îngerul nu le reproșează nimic.

Iată numele celor 10 împărați.

1 Nero         A.D.54-68 Crucificarea lui Petru.

2 Domițian  A.D 81-96 Exilarea lui Ioan în Patmos.

3 Traian       A.D 98-117 Arderea lui Ignațiu.

4 Marc Aurelius 161-180 Uciderea lui Iustin.

5 Severus    A.D.193-211.

6 Maximinius       235-238.

7 Decius      A.D. 249-251.

8 Valerian    A.D. 253-260.

9 Aurelian    A.D. 270-275.

10 Dioclețian A.D. 284-305.

Acesta ultimul, a fost cel mai crud împărat ce a ordonat distrugerea tuturor cărților creștine.

Se estimează că în perioada acestei biserici au fost martirizați peste 5 milioane de creștini.

„Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții„ li s-a spus, și au făcut exact ce trebuia, Biblia și istoria a confirmat acest lucru.

Am avut la mine o Biblie în limba Turcă pe care am oferit-o unui turc la micul dejun pe nume Ismael care din clipa aceea a devenit îngerul nostru, a intervenit la primar a deschis muzeul numai pentru noi ca să putem filma „AGORA„ locul istoric din Ismir un oraș mai mare ca Bucureștiul, ne-a călăuzit până la plecare deoarece nu puteam ieșii singuri oferindu-se să ne conducă la Efes, dar era prea mult.

PERGAM este perioada ce începe cu domnia lui Constantin cel Mare, care deși a adus libertate creștinilor, fiind primul împărat Roman care participă la un Sinod cel de la Niceia din anul 325, totuș prin definiție pergam înseamnă „împreunare„ de la grecescul  cuvânt „gamos„ dar trecerea de la persecuții la funcții însemnate, a dus d.p.d.v. spiritual la un amestec cu lumea.

Încercarea de a uni cultele păgâne cu creștinismul a fost ce mai puternică lovitură  a vrăjmașului.

Toate tradițiile păgâne legate de cultul morților a fost prima condiție a noi religii așa zise creștine.

S-a potrivit de minune ofertele păgâne cu natura umană care unește orice sărbătoare cu nelegiuirea.

Așa se face că cele mai multe drame se petrec cu ocazia marilor sărbători.

Despre această biserică se spune că locuiește acolo unde este scaunul de domnie a lui Satan.

Practicile noi introduse sânt:

1 anul 300 rugăciunile pentru morți și semnul crucii

2 anul 375, închinarea la sfinți îngeri și moaște

3 anul 394  introducerea maslului.

4 anul 431  închinarea la Sfânta Fecioră.

5 anul 500  îmbrăcarea preoților diferit de mireni.

6 anul 526  ungerea specială.

7 anul 593  doctrina purgatorului contrară Bibliei.

8 anul 600  serviciul religios în latină și adresarea rugăciunilor direct Maici Domnului.

Pe lângă toate acestea este introdusă doctrina lui Balaam a toleranțelor, și a Nicolaiților, a unui oarecare Nicolae care a introdus erezia ca toți clerici să fie socotiți ca o clasă superioară privilegiată față de laici.

Biserica din Efes ura această învățătură pe care au considerat-o ca o erezie fapt foarte apreciat de Domnul Isus, dar la mare rang în Pergam.

TIATIRA este perioada cea mai lungă din istoria vizibilă a Biserici lui Dumnezeu, ce durează aproape 1000 de ani perioada numită „întunecata eră a Evului Mediu„ în care Catolicismul a introdus în Biserică tot felul de tradiții care nu au nimic de a face cu creștinismul.

Cuvântul tiatira este format din două cuvinte și anume primul care înseamnă jertfă sacrificiu iar al doilea tira care înseamnă a continua, cu alte cuvinte „jertfa necurmată„

Biserica a fost chiar în centrul orașului Akhisar, iar ruinele sale sânt bine protejate acum de statul Turc și acum este încadrată cu multe flori, așa cum se poate vedea în filmul celor 7 Biserici din Asia Mică, făcut cu ocazia vizitării lor.

Singura dată când se vorbește de Tiatira în afara textului din Apocalisă, este în Faptele Apostolilor 16. 14-15 când Pavel este chemat într-o vedenie să treacă în Macedonia, unde în cetatea Filipi numită așa după numele tatălui lui Alexandru Macedon Filip, întâlnește o femeie pe Lidia vânzătoarea de purpură din Tiatira, care nu numai că se convertește la creștinism, ca prim rod al Europei pentru Hristos, dar î-l cheamă în casa sa pe Pavel, și după ce a fost botezată ea și toată casa ei,  Pavel nu știm pentru cât timp a rămas în casa ei.

În Tiatira este și acum cunoscut numele Lidiei, dovadă că era o femeie cu vază, iar purpura era foarte căutată pe vremea aceea pentru îmbrăcămintea regilor.

Fiind o femeie cu o mare influență, este sigur că a dus cu sine în orașul său natal vestea bună a Evangheliei, și astfel o femeie înțeleaptă și de afacerii, pune bazele unei Biserici autentice cu toate devierile ulterioare.

„Un singur cuvânt spune Domnul și femeile aducătoare de vești bune sânt o mare oștire„ Ps 68-11.

 Cu ce frumoase cuvinte se adresează îngerul Bisericii.

„Știu faptele tale dragostea ta credința ta, slujba ta răbdarea ta faptele tale de pe urmă care sânt mai multe ca cele dintâi„ Ap. 2-19, exact ce ne arată Cuvântul că a făcut Lidia din Tiatira.

Din nefericire în cele mai multe Biserici atunci ca și astăzi, au un început foarte bun, dar apar pe parcurs, practici și influențe care degenerează.

Datorită perioadei lungi de existență a Bisericii din Tiatira Iată câteva din practicile anti-Biblice introduse    în timpul acestei Bisericii:

1 anul 607 Boniface lll ordinează primul papă.

2 anul 709 sărutul picioarelor papilor.

3 anul 786 legalizarea închinări la chipuri și relicve.

4 anul 850 se introduce obiceiul sfințirii apei.

5 anul 995 se introduce postul de vinerea.

6 anul 1079 se instituie principiul celibatului pt. preoți

7 anul 1090 rugăciunea pe podea.

8 anul 1184 instituirea inchiziției.

9 anul 1190 se introduce vânzarea de indulgențe.

10 anul 1215 se instituie teoria transsubstanțierii.

11 anul 1220 adorarea anafurii wafer ( Host ).

12 anul 1229 interdicția citirii Bibliei de către laici.

13 anul 1414 cupa iertării poporului în comunitate.

14 anul 1439 decretarea doctrinei purgatorului, și

                       și a celor 7 sacramente.

15 anul 1508 se introduce „Ave Maria„

16 anul 1534 se înfințează „Ordinul Iezuit„

17 anul 1545 se aprobă egalitatea tradiției cu Biblia.

Cea mai îngrozitoare definiție din Biblie „adâncimile Satanei„ este atribuită acestei biserici adică sistemului religios, care în această etapă neagră a evului mediu, și-a luat rolul de încoronare a tuturor regilor și împăraților lumii.

  

SARDESUL este perioada bisericii vizibile care a început cu frumoasa reformă a lui Luther, dar care a degenerat în 200 de ani de existență până acolo încât îngerului bisericii i se spune că î-i merge numele că trăiește dar este mort.

Geografic sardesul este înconjurat de munți și dealuri de o frumuseță rară, la marginea localității Sart, cuvânt apropiat cu denumirea Bisericii.

Omul de care s-a folosit Dumnezeu Luther în cea mai întunecată etapă a istoriei a schimbat cursul evenimentelor revoltătoare, de a se plăti cu bani prin cumpărarea indulgențelor, iertarea tuturor păcatelor, așa încât toți săracii erau condamnați pe vecie, iar bogații se lăfăiau în orgii împreună cu unii dintre cardinalii și papii, după teoria indulgențelor.

Reforma autentică totdeauna este personală, ori ce s-a petrecut în perioada Sardesului a avut și o tentă politică pornind de la stat la individ și lucrul acesta nu a fost plăcut în ochii lui Dumnezeu.

Multe din ritualurile sistemului vechi au fost menținute, iar doctrina bună a fost compromisă.

„Totuș ai în Sardes câteva nume care nu ș-au mînjit hainele„ Totdeauna când apare acest cuvânt în Biblie apare și speranța, că nu totul este pierdut.

FILADELFIA în prezent este numită Biserica sfâtului Ioan așa este cunoscută de localnici,  și este în centrul orașului  turcesc Alașkir, dar pe o placă în partea de apus a curții, este scris numele Bisericii „Filadelfia„.

Actualele ruine vorbesc despre gloria trecută a acestei Biserici, care deșii era contemporană celorlalte șase

d.p.d.v. istoric corespunde perioadei, marilor treziri din secolele 17și 18.

Este singura localitate din cele șapte, despre care vorbesc cele două capitole și anume 2 și 3, din Apocalipsă, unde încă se mai păstrează ceva din vechea Biserică și anume cei doi stâlpi mari, care erau uniți printr-o arcadă căreia i se spune

că i s-a deschis o ușe  pe care nimeni nu o poate închide, ușe care la propriu se poate vedea până-n zilele noastre între cei doi stâlpi milenari.

Dar dincolo de această ușe vizibilă, îngerul se referea la ușa spirituală ce a caracterzat această biserică.

Numele Biserici în traducerea română înseamnă iubire de frați, istoria spune că aici au fost doi prinți frați care se iubeau foarte mult, și pentru că pe unul î-l chema Filadelfus, localitatea a rămas cu acest nume.

După Smirna este a doua Biserică ce nu i se reproșează nimic, spunându-i-se că : „fiindcă ai păzit Cuvântul răbdării Mele te voi păzii și eu de ceasul încercării care are să vină peste toată lumea„. Apc. 3-10

În această perioadă de timp, respectiv secolele 17 și 18 au fost cele mai fertile după eliberarea creștinismului  de practicile păgâne.

Societatea Biblică Anglicană a început tipărirea Bibliei în majoritatea țărilor lumii și au fost înființate Societăți Misionare în lumea orientală ridicându-se misionari consacrați pe toate continentele în Africa ajungând Livingstone și totodată au apărut marii predicatori ca Spurgeon Finey, Conkei Torei Moody etc.

Totuși și în această perioadă adică în anul 1870, la Roma s-a decis că papii, conducătorii Bisericii Catolice sânt infailibili, deși unii dintre ei cum a fost cei din familia Borgia au fost sub orice critică.

LAODICEIA a cărei perioadă începe în anul 1900 și care continuă până la venirea Domnului Isus, deci contemporană nouă are unele particularități ce ne atrag atenția.

Domnul Isus i se prezintă ca fiind „Amin„ Martorul credincios, Începutul zidiri lui Dumnezeu, adică este Biserica finală care încheie cea mai importantă perioadă din istoria vizibilă a existenței sale, și cred că aceasta vrea să ne spună prin acel Amin.

Dacă tuturor celor 6 precedente Domnul Isus are să le spună și ceva pozitiv, acesteia nu are nimic pozitiv cu care să înceapă o conversațite întrând direct la acuzarea sa, că nu este nici rece nici în clocot.

Celorlalte tuturor îngerul începe cu pozitivul recunoscând, ce au bun continuă cu negativul adică ce este rău, apoi un îndemn de redresare, și făgăduințele biruitorului individual.

Laodicienii se hrăneau cu iluzii deșarte, zicând că sânt bogați și nu duc lipsă de numic. Aceasta era aparența, dar realitatea consta în cinci lucruri dramatice. „Tu nu știi că ești 1 nenorocit, 2 ticălos, 3 sărac, 4 orb și 5 gol„.

În viață nu e o dramă dacă alții ne amăgesc, sau ne înșeală, drama este atunci când noi înșine facem lucru acesta, și din nefericire tocmai asta este caracteristica multor creștini din vremea noastră.

Dintre toate zonele celor 7 Biserici, Laodiceia era cea mai bogată, am făcut o pauză înainte de a intra în orașul Eskihișar în nordul căruia se află ruinele Bisericii din Laodiceea la liziera unei plantații de portocali, deși era luna Aprilie când portocali înfloreau noi am mâncat portocale din anul precedent din aceiaș portocali. Regiunea nu numai că e bogată dar este și frumoasă cu o climă mediteraniană.

Tânărul bogat nu a fost condamnat pentru că era bogat ci pentru că se încredea în bogățiile sale ne spune Domnui Isus în Evanghelia după Marcu.

Laodicieni au fost diagnosticați ca nenorociți ticăloși și săraci deoarece credeau că bogăția e totul, și astfel nu duc lipsă de nimic.

Nu pentru că erau bogați,  au fost ei judecați ci pentru că ei credeau că bogăția lor li se cuvine, și astăzi sânt mulți care se cred prea credincioși și de aceea sânt bogați considerând că totul li se cuvine.

Este o logică umană înșelătoare Dumnezeu ne vede totdeauna invers de cum ne vedem noi, oglinda inimii omenești are totdeauna imaginea răsturnată.

Zona atrăgătoare și cu ape termale a atras pe împărații Romei să-ș facă palate și reședințe pe aceste meleaguri.

Acolo a fost inventat colirul picăturile pentru ochi ce ace constituia un motiv de laudă, dar omul nu trăiește numai cu pâine iar colirul poate fi bun pentru a vedea lumea, nu însă și pentru a-L vedea pe Dumnezeu.

Tot cea ce ei credeau că au, în realitate nu aveau și sânt sfătuiți să cumpere de la Dumnezeu fără bani și fără plată tocmai ce credeau că au.

Iată ultimele două caracteristici a le creștinilor acestei ultime etape din istoria Bisericii, orbi și goi.

„Doar n-om fi și noi orbi au zis Farisei și Domnul Isus le răspunde că dacă ar fi orbi nu ar avea nici un păcat, dar pentru că ziceți vedem, tocmai de aceea păcatul vostru rămâne„ Ioan 9. Doftoria pentru ochii spirituali nu este colirul, ci Cuvântul.

În starea de inocență Adam și Eva în Eden niciodată nu s-au văzut sau crezut goi, ca și copiii de astăzi.

Fără relația personală cu Dumnezeu, omul este gol ori cu câte frunze s-ar acoperi.

„Te sfătuiesc să cumperi de la Mine haine albe ca să te îmbraci cu ele ca să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale„

Frunzele reprezintă încercarea zadarnică a omului de a se mântui prin propriile sale fapte, deși oferta mântuirii prin credință este încă valabilă și gratuită.

La nunta Fiului de împărat a încercat cineva să intre cu propriile sale haine, dar a fost scos afară îndată.

„Toate faptele noastre bune, sânt o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu„ Isaia 66.   

 

 Începând cu capitolul 4 se desfășoară a treia etapă a Apocalipsei, adică a lucrurilor viitoare, deoarece capitolul 4 începe cu chemarea lui Ioan în cer ca o dovadă că răpirea Bisericii va avea loc înaintea Necazului cel Mare.