Dacă la o anumită vârstă trebuie să lepădăm ce e
copilăresc, privilegiile copilăriei nu trebuie niciodată abandonate. Am stat un
timp la Paris în cartierul Montparnasse, unde am mers pe urmele lui Brâncuşi.
În
această metropolă a lumii, fericirea lui Brâncuşi după declaraţiile sale, a
constat în aceia că a plecat de pe plaiurile însorite ale Hobiţei din Gorj, cu
bucuria copilăriei, care nu l-a părăsit niciodată. Când nu mai suntem copii, nu
mai suntem nimic, şi cred că dânsul a trăit ce a afirmat când mă gândesc, cât
de mult mărturiseşte că sa bucurat, de o piatră mică lustruită de apă, dintr-un
râu găsită în drumul său de un an, de la Tg-Jiu la Paris.
Copilul
nu plăteşte impozite, nu se aprovizionează cu nimic, nu cumpără medicamente, şi
dacă se ia cineva de el, ştie şi crede că tatăl său e cel mai puternic bărbat
din lume, şi-l spune lui tata, chiar dacă tata nu poate nimic, el asta nu ştie.
Dacă
şi pe plan spiritual am învăţa aceste lucruri pe care copilul instinctiv le
practică, am fi cei mai fericiţi oameni din ceruri şi de pe pământ. Domnul Isus
în această privinţă ne spune direct: „Dacă voi care sunteţi răi ştiţi să daţi
daruri bune, nu rele cum suntem, apoi Dumnezeu care atât de bun va da daruri
bune pe măsura Sa copiilor Săi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu