Memoria, marele dar al lui Dumnezeu, din cuvintele de
mai sus rezultă că va continua să funcţioneze şi după moarte. Cineva care a
avut o moarte clinică după revenire a declarat că deşi încerca să uite multe
amintiri vinovate, cu lux de amănunte, memoria i le punea în faţă devenind un
coşmar insuportabil. Acolo unde e lipsă totală de apă, nici măcar o lacrimă nu
poate curge. Memoria, ah! atât de mare este puterea întunecată a memoriei, ce
se transformă, în cel mai aspru judecător.
Dacă
vrem să dovedim că mai preţuim acum memoria să ne aducem aminte, că fără motive
suntem iubiţi, şi preţuiţi de Dumnezeu, şi că memoria care ne condamnă acum
ducându-ne la crucea iertării, nu ne va mai condamna niciodată.
Proorocul
Isaia defineşte infernul ca fiind locul unde viermele conştiinţei al memoriei
nu doarme, şi focul suferinţei nu se stinge. A mai fost numit şi lumea
consecinţelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu