joi, 9 februarie 2012

PATMOS CLEPSIDRA TIMPULUI -CAP. 15 SERBAREA BIRUITORILOR LUI ANTIHRIST.

În cer apare un alt semn mare și minunat, șapte îngeri care aveau șapte urgii căci cu ele se încheie judecata lui Dumnezeu pe pămînt, iar înaintea scaunului de domnie era un fel de mare de  sticlă amestecată cu foc pe care stăteau cu alăutele lui Dumnezeu în mână biruitorii fiarei ai icoanei ei și ai numărului numelui ei.
Biruitorii numărului numelui ei.
Au preferat martirajul decât să primească pe frunte sau pe mâna dreaptă numărul 666 echivalentul numelui fiarei.
Primul 6 este ziua a șasea în care a fost creat omul.
A doua cifră 6 este limita maximă a posibilităților omenești, care nu poate face nimic perfect omul însuș fiind imperfect, nu poate atinge cifra 7 a perfecțiunii.
Al treia cifră 6 este numărul numelui lui Satan, diavol  în principalele limbi ale omenirii.

Ei cântau cântarea lui Moise robul lui Dumnezeu
și cântarea Mielui.
„Mari și minunate sânt lucrările Doamne Dumnezeule Atotputernice, drepte și adevărate sânt căile Tale Împărate al neamurilor. Cine nu se va teme Doamne  și cine nu va slăvi Numele Tău, căci numai tu ești Sfânt, și toate neamurile vor venii și se vor închina înaintea Ta, petru că judecățile Tale au fost arătate„ Ap. 15.3-4.
Moise a avut 3 cântări, prima pe malul răsăritean al Mării Roșii a doua pe malul răsăritean al Iordanului, numită ,și cântarea de Lebădă, aproape de muntele Pisga, iar ultima cea din textul de mai sus.
Se unesc aceste cântării, fiind atât ale Evreilor convertiți în timpul necazului, cât și ale neamurilor care împreună vor forma o gloată ce nu poate fi numărată, deși va fi era calculatoarelor.
Mielul apare pentru prima dată în paginile Scripturilor, în Exod 12 ce trebuia jertfit, ca sângele său să salveze, pe toți întâi născuți din Israel, slujind ca semn pe pridvorul de sus al ușii, când îngerul nimicitor a trecut la miezul nopții prin toată țara Egiptului, omorând pe toți întâi născuți egipteni.
Mielul lui Dumnezeu care a ridicat păcatul lumii prefigurat în mielul Pascal, a fost pe partea apuseană a Mării Roșii simbolul jertfei iar cântarea lui Moise a fost cântată pe malul răsăritean al Mării Roșii ca simbol al Biruinței.
Deci faptul că biruitorii cântau ambele cântări atât a lui Moise cât și a Mielui, dovedește că biruințele de pe   malul răsăritean au fost câștigate pe malul apusean.
Apusul vieții Sale a însemnat răsăritul vieții noastre.
De fapt Dânsul a schimbat toate apusurile de soare într-un vecinic răsărit strălucitor.
În timp ce cântarea din capitolul 14 nu putea s-o cânte nimeni în afara celor 144000, cântarea din capitolul 15 o putem cânta și noi încă de pe acum fiind universal valabilă, iar un mare compozitor a și compus în acest sens o frumoasă cântare.
Cântările ce se vor cânta în desfășurarea evenimentelor viitoare sânt așa de multe și de importante încât ar merita să fie tratate într-o carte separată.
Apostolul a văzut deschizându-se în cer templul Cortului Mărturiei din care au ieșit 7 îngeri îmbrăcați în in curat strălucitor încinși cu un brâu de aur, care țineau cele 7 urgii.
Una din cele 4 făpturi vii le-a dat cele 7 potire pline de mânia lui Dumnezeu care este viu în veci vecilor.
Se știe că Dumnezeu este perfecțiunea întrupată a tot ce este drept, blând, bine, frumos, puternic, măreț pozitiv.
Trebuie să știm că ideia de dreptate și putere, cuprinde și ideia de judecată în perioada actuală a universului din care și noi facem parte.
Va veni și vremea când Dumnezeu va fi totul în toți, la așezarea din nou a tuturor lucrurilor, când răul actual va fi înlăturat pentru totdeauna din univers, așa cum le spunea Apostolul Pavel Corintenilor și nouă totodată.
De ce Dumnezeul cel Atotputernic, nu a făcut lucrul acesta de la început, tolerându-l atâta timp pe Diavolul, să facă atâta rău pe pământ și în întregul Său univers?.
Domniile și stăpânirile din locurile cerești ne spune Ap. Pavel la Efeseni 3-10 nu ar fi cunoscut niciodată înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, decât prin derularea în timp a tuturor planurilor Sale privind Biserica și Israelul și admiterea dualități temporare în universul Său.
Noi care măsurăm timpul cu limitatele noastre unități de măsură secunde minute zile luni și ani, permisiunea răului ni se pare prea îndelungată, dar la Dumnezeu unde timpul nu există, multe din evenimentele la care noi asistăm, să se fi consumat de mult deoarece dânsul nu așteaptă anul 2000 sau 2012 ca noi, și procesul final să fie foarte aproape.
Trebuie ca cele 7 potire finale pline cu mânia lui Dumnezeu să fie vărsate pe pământ asupra adversarilor declarați Dragonul Anticristul și Proorocul mincinos și a tuturor celor ce au acceptat nr 666 pe frunte sau pe mâna dreaptă, lucru pe care nu l-au înțeles adversarii lui Dumnezeu, a fost acela că nu au reținut că activitatea lor este  nu numai limitată dar și supusă judecății.   
Mânia lui Dumnezeu trebue înțeleasă nu ca o slăbiciune ci ca o judecată a Sa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu