duminică, 19 februarie 2012

Vremea neamurilor. Luca 21-24

              Spectator de-o clipă al unei imagini eterne, omul nu ştie că în această clipă a vieţii ce se măsoară în ani sau zeci de ani trebuie să decidă întregul său destin veşnic.
            Fiecare fiinţă umană care a fost, este şi care va mai fi pe această planetă, va fi judecată după gradul de informaţie, din etapa în care a trăit.
            Cei ce nu au avut o lege vor fi judecaţi după legea interioară, cei din timpul legii lui Moise vor fi judecaţi după legea sa, iar noi care facem parte dintre neamuri, perioadă în care va fi aleasă şi Biserica, vom fi judecaţi după întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, care acum este vestit prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin sateliţii artificiali.
            Vremea neamurilor în istoria milenară a omenirii este cea mai informatizată dar şi cea mai responsabilă, dar marele paradox constă tocmai în faptul că gradul de respect faţă de Dumnezeu, este invers proporţional cu gradul de informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu