PATMOS CLEPSIDRA TIMPULUI - CAP. 22 ULTIMUL DECOR AL PARADISULUI ȘI IMINENȚA REVENIRII DOMNULUI.

Elementele vitale ale unui Paradis etern le vedem din primele versete.

Din templu un izvor cristalin străbate cetatea Noului Ierusalim, pe malurile dar și în centrul său se află pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de roduri și dând roade în fiecare lună, iar frunzele lui slujesc la vindecarea oamenilor la care primii oameni nu au mai avut acces după căderea lor în păcat.

Totdeauna frunzele pomilor au fost o binecuvântare deoarece prin ele are loc cel mai tainic și minunat proces chimic numit fotosinteza.

Toată otrava ce o produce orice ființă prin răsuflare și toată poluarea planetei numită bioxid de carbon, este preluată de frunzele pomilor, prin fotosinteza ce se produce în prezența luminii, eliberând oxigenul care stă la baza vieții pe această planetă.

Marea lecție ce vrea să ne învețe versetul 2 este că frunzele deși nu va mai poluare și boală, vor fi în continuare o mare binecuvântare, reprezentând minunea de pe Calvar unde Bioxidul de carbon al păcatului, a fost înghițit de Domnul Isus, făcut păcat pentru noi oferind simultan ca și frunzele, oxigenul vieții spirituale al mântuirii prin har.

Cine ar putea vreodată plăti prețul oxigenului pe care l-a consumat, cât a trăit?, nimeni niciodată.

Niciodată nu vom putea plăti lui Dumnezeu prețul răscumpărării noastre Ps.49-7.

Un pom o floare o frunză, ce lucruri banale par, dar în fața lor ar trebui să ne plecăm, lor le datorăm viața de aceea Domnul Isus a fost definit ca fiind Pomul vieții.  

Acum măslinul este pretutindeni în țara lui Israel, dar nu-i pace sub măslin.

După ce am vizitat tot Israelul  și Grădina Ghetsimani am numărat acolo 8 măslini Metusalemici de peste 2000 de ani testați cu carbon 14 fiind de pe vremea Domnului Isus.

Atunci când totul va fi nou, arborele național  nu va mai fi măslinul, ci Pomul Vieții fără nici-o restricție.

Înaintea căderii în păcat a primilor doi oamenii ei aveau acces la pomul vieții din care se hrăneau zilnic.

După ce au mâncat din roadele pomului interzis al cunoașterii binelui și răului, Dumnezeu a intervenit punând o pază de îngeri cu săbii învăpăiate spre a opri pe cei căzuți să mai mănânce din acest pom al vieții.

Cel puțin două lucruri esențiale merită a fi reținute.

1 Dacă li se permitea să mănânce mai departe de roadele acestui pom, ar fi urmat drama eternizări stării de păcat fără a mai putea fi o speranță de schimbare.

2 Cunoștința a generat varianta omenească a schimbării naturii umane prin știință și nu prin credință.

Actuala stare deplorabilă a omeniri se datorește prăpastiei dintre evoluția tehnico-ștințifică, și cea spirituală.

Omul acum după ce a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului știe foarte bine care este binele dar nu-l face, și știe la fel ce este rău, dar tocmai aceea face.

Exact ce declara ap. Pavel în Romani 7. „Când vreau să fac binele răul este lipit de mine așa încât nu fac ce vreau ci fac ce urăsc„

Important este să facem ce a făcut Apostolul care a ieșit din încorsetarea capitolului 7, trecând în capitolul 8 unde cunoaște eliberarea de sub legea păcatului și a morții, prin legea Duhului de viață din Pomul vieții.,

Romani 8-1  

Apă vegetație flori, totul fără poluarea care acum distruge orice.

În prezența luminii divine unde nu va  mai fi nevoie de lampă sau de lumina soarelui, se înțelege că orice poluare este imposibilă.

Tot ce s-a pierdut prin păcat și relatat în primele două capitole ale Bibliei, la o scară infinit mai mare și mai glorioasă va fi reclădit fără nici-o umbră de riscuri, în ultimele două capitole ale Bibliei.

„Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi acolo robii Lui î-I vor sluji, ei vor vedea fața Lui și numele Lui  va fi pe frunțile lor„ vers 3-4.

Blestemul care a venit prin păcat va fi înlocuit cu binecuvântarea prezenței permanente a lui Dumnezeu, iar noi toți robii săi vom vedea fața Sa pe care atât de mult a dorit Moise s-o vadă, dar i s-a spus că este cu neputință  ca cineva să-L vadă și să trăiască.

Nu știm ce slujire va fi acolo dar credem că limbajul cerului va fi melodia, deoarece Ioan ne spune în cap 4 vers. 1 că cel dintâi glas care l-a auzit acolo după ce a fost chemat, era ca sunetul unei trâmbițe, deci acolo nu se vorbește ci se cântă, și poate de aceea țin oamenii să vorbească acum atât de mult, cu toate că au primit doar o gură, și două urechi.

Cu toate că avem două urechi nu am reținut că ni s-au dat pentru două motive întâi de a asculta mai mult și doi pentru a fi mai muzicali, mai înclinați spre armonie și melodie.

Flamarion marele savant și astronom spune în una din cărțile sale că există o melodie a astrelor pe care o fredonează toate în mișcarea lor siderală, dar simțurile noastre atrofiate nu mai percep multe din evenimentele ce se petrec în jurul nostru.

De asemenea există lacrimi și melodii în universul florilor pe care au reușit să le înregistreze niște aparate performate și am văzut persoane care vorbesc cu florile lor.

Biruitorilor din Filadelfia li se făgăduiește în cap 3-12 că li se va da pe lângă alte răsplătiri, și Numele cel nou al Domnului Isus.

Toți cei ce uneori cu prețul vieții lor nu au acceptat să li se scrie numele lui Antichrist pe fruntea lor sau pe mâna dreaptă, nu numai în timpul necazului cel mare ci pe tot parcursul istoriei, ne arată textul de mai sus că vor primi ca recompensă, înscrierea pe frunțile lor a numelui lui Dumnezeu și al Mielului.

„Ferice de cine păzește cuvintele scrise în cartea aceasta„

Din cele 7 cuvinte „ferice„ ale acestei cărți, două se găsesc în capitolul 22.

Este vorba despre o fericire specială, cu care dealtfel și începe această carte, cap. 1-3.

Motivul principal al revelațiilor din această carte este că Domnul Dumnezeul duhurilor proorocilor și Mielul a trimis la Ioan în Ptmos pe îngerul Său, ca să comunice tot programul Dumnezeu pentru acest pământ, ca oamenii să fie informați spre a nu fi surprinși de evenimente.

Ioan după ce a văzut și a auzit aceste lucruri a căzut la picioarele îngerului cu reverență, dar a fost imediat oprit spunându-i-se să nu facă așa ceva.

„Lui Dumnezeu să te închini și numai Lui să-I slujești„.

Unele căpetenii religioase nu numai că nu refuză închinarea dar o și pretind.

I se spune lui Ioan să nu pecetluiască aceste cuvinte deoarece vremea este aproape, în timp ce lui Daniel cu 500 de ani inainte, cu privire la aceleași lucruri i se spune să le pecetluiască.

Dumnezeu face orice lucru frumos la vremea lui, și poate de aceea porunca a fost diferită.

În versetul 11 se spune „Cine este întinat să se întineze și mai departe cine este nedrept să fie nedrept și mai departe cine este neprihănit să fie neprihănit și mai departe, și cine este sfânt să se sfințească și mai departe„.

Acest verset nu se referă la situația de atunci când totul va fi nou și unde nu va mai fi întinare și nedreptate ci se referă la întreaga istorie a omeniri și a fiecărei persoane care citind Biblia de la un capăt la altul află pe ultima pagină a Bibliei că omul este o ființă decizională și de felul cum alege să folosească libertatea, depinde tot viitorul său, care nu poate fi decât bun sau rău.

Acest mai departe se întinde în eternitatea lui Dumnezeu sau a celui rău.

În continuare vedem cum se pregătește încheierea cărții.

„Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecărui după  fapta lui.

Să nu uităm că mântuirea este darul lui Dumnezeu dar răsplătirile se fac individual după faptele făcute în neprihănire.

Celui ce va birui, nu celor ce vor birui se spune celor 7 Biserici.

„Eu sânt Alfa și Omega„ Noul Testament fiind scris în limba Greacă, revelația fiind făcută pe teritoriul Greciei, chiar dacă era subordonată Romei, pentru a se repeta una din definițiile Domnului Isus se folosește prima și ultima literă a alfabetului Grecesc adică prima  Alfa și ultima Omega.

„Ferice de cine își spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate„.

Deși e roșu sângele vărsat pe Golgota, crezând în jertfa Sa ispășitoare hainele neprihănirii devin mai albe decât zăpada. Isaia 1-18.

„De vor fi păcatele voastre roșii ca purpura se vor face albe ca zăpada„

„Eu sânt ușa dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit, cine sare pe altă parte este un hoț și un tâlhar„ Ioan 10.

La pomul vieții nu se poate ajunge altfel.

Tot ce nu este cuprins în perimetrul descris de Cuvântul lui Dumnezeu se numește „afară„

Pe cât de ușor se poate acum intra înăuntru în această vreme de har, pe atât de imposibil va fi atunci când va fi prea târziu.

Afară sânt câini, dar nu se referă la aceste animale patrupede credincioase, ci la bipedele necredincioase.

Vrăjitorii curvarii ucigașii, închinătorii la idoli, și oricine iubește minciuna și trăiește în ea.

Vrăjitoria a devenit o industrie bănoasă în ultima perioadă de timp.

Nimic nu se vinde fără  horoscop, iar dorința de a cunoaște viitorul nu se face prin cultura Biblică ci prin vrăjitorie.

Prostituția a devenit de asemenea o industrie foarte atractivă și toate mijloacele moderne de comunicare sânt antrenate în această mare afacere.

Internetul negativ și pornografia conduc spre dezastru

omenirea, împreună cu bolile caracteristice acestor practici diabolice.

Oricine iubește minciuna și trăiește în minciună.

Iată două lucruri care trebuie să ne preocupe,  spre a le evita, și anume, de a nu iubi și de a nu trăii în minciună ce ace acum pare foarte natural.

Este o relație directă între ce ace iubim și ce ace facem, și tocmai lucrul acesta ne este arătat în versetul de mai sus și anume va fi afară oricine iubește minciuna și trăiește în minciună.

Omul trăiește în ce ace iubește.

Iubește păcatul și trăiește în păcat sau iubește sfințenia și trăiește în sfințenie.

„EU ISUS am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească aceste lucruri pentru Biserici„

Mi se par extraordinar de frumoase primele două cuvinte ale Domnului Isus de intimitate personală cu Ioan spre a fi foarte clar totul.

Domnul știa despre mințile bolnave ale unora care vor încerca să conteste autenticitatea acestei minunate cărți și tocmai de aceia a ținut încă odată să afirme adevărul misiuni îngerului personal.

Definiția îngerilor a dat-o Apostolul Pavel numindu-i „duhuri slujitoare„ în epistola sa după Evrei.

„Îngerul Domnului tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El și-i scapă„ Ps 34-7.

Toți copii lui Dumnezeu au îngerii lor păzitori, și numai datorită lor, reușim să depășim toate obstacolele vieții iar la nevoie formează un zid de foc în jurul nostru.

Sadhu Sundar Sing un misionar indian la începutul secolului trecut, care a părăsit Budismul spune că atunci când a intrat într-un sat, locuitorii au vrut să-l omoare, dar deodată toți s-au retras.

El i-a întrebat de ce s-au oprit și ei toți au spus că l-au văzut înconjurat de ființe strălucitoare și atunci a aflat și dânsul despre împlinirea promisiuni  lui Dumnezeu, că îngerii tăbărăsc în jurul credincioșilor Săi așa cum este relatată în Ps. 34. 

„Și Duhul și Mireasa zic „vino„ și cine aude să zică „vino„ și cel însetat să vină cine vrea să ia apa vieții fără plată„.

Acum și aici nu mai sânt 7 biserici cele din capitolul 2 și 3 ci prin metamorfoza Duhului Sfânt, din crisalida omizilor de altădată, a apărut capodopera Creatorului Mireasa soția Mielului.

Și cine are urechi de auzit și aude să zică „vino„.

„voi toți cei însetați veniți la apa gratuită a vieții.

„Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că dacă va adăoga cineva ceva la ele, Dumnezeu î-i va adăoga urgiile scrise în cartea aceasta, iar dacă cineva va scoate ceva din cuvintele cărții acestei proorocii, î-i va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă scrise în cartea aceasta„.

Chiar dacă din punct de vedere cronologic acest capitol fiind ultimul din carte și din Biblie ar trebui să vorbească numai despre realitățile bucuriilor vecinice din prezența lui Dumnezeu totuș avem un avertisment.

 Dumnezeu a vrut ca omenirea care este încă încorsetată de timp și spațiu, Dânsul fiind omniprezent în istorie, și prin definiție un vecinic prezent „Eu Sânt Cel ce Sânt„ până la împlinirea în viitor a celor scrise în cartea Apocalipsei în inima noastră, să fie curentă și perpetuă așteptarea venirii Domnului Isus, în virtutea principiului că oricine are speranța aceasta în el, se curățește după cum El este curat.

1 Ioan 3-1.

Antipenultimul verset din Biblie adică 19 respectiv din Apocalipsă ne pune în față două lucruri foarte importante.

1 Prin natura noastră sântem tentați să fim uneori originali fie prin ce ace vorbim sau sau prin ce ace scriem.

Când este vorba de Biblie originalul nu se des originalizează, nu avem voie ne spune Domnul Isus în predica de pe munte să adăogăm sau să scoatem o iotă, care în limba Greacă este litera „ i „.

Celui ce adaogă i se vor adăoga urgiile.

În conversația sa cu șarpele despre pomul oprit, Eva a și adăogat dar a și scos ceva din ce spusese Dumnezeu, după care a urmat dezastrul.

2 Celui ce va scoate ceva din cuvintele proorociei scrise în această carte fie că e vorba de Apocalipsă sau de întreaga carte Biblia, i se va scoate partea lui de la pomul vieți și din Cetatea Sfântă.

Niciodată nu aș fi crezut că tocmai finalul Bibliei ne descopere sub marca unei sancțiuni, cea mai măreață

Revelație pentru fiecare ființă de pe această planetă și anume faptul că toți avem o parte la pomul vieții, care știm că este Domnul Isus și o parte la Cetatea Sfântă care știm că este Noul Ierusalim.

Atât de perfectă și atotcuprinzătoare a fost jertfa Domnului Isus încât celor ce cred le-a dat două drepturi fundamentale și anume o parte la pomul vieții ca sursă permanentă de sănătate și  plinătate „Eu am venit ca oile Mele să aibă viața și s-o aibă din belșug„ și o parte la o locuință unde totul este împodobit cu pietre prețioase, iar străzile sânt din aur curat adică 24 de carate.

Orice drept și orice parte are la bază un singur verset din Evanghelia lui Ioan 1-12.

„Dar tuturor celor ce L-au primit adică celor ce cred în Numele Lui le-a dat DREPTUL de a se numii copii ai lui Dumnezeu„

Mulți pretind că ei cred, dar aici se și explică ce înseamnă a crede, adică a-L primii pe Domnul Isus în inimă ca Domn și Stăpân.

Singura condiție pentru partea de moștenire a celor două făgăduințe este să nu scoatem nimic din tot ce este scris, făcându-ni-se precizarea că numai cei ce scot ceva din carte, li se va scoate orice parte, de la pomul vieții sau din Cetatea Sfântă.

Noi care nu meritam nimic deodată prin acest verset descoperim că moștenim totul.

Cel mai important lucru este ca cele două Testamente să le deschidem acum și aici, deoarece spre deosebire de moștenirile testamentale omenești care au valabilitate numai după moartea celor ce le-au făcut, Testamentele lui Dumnezeu, au valabilitate numai dacă se deschid în timpul vieții.

Oameni nu au scos numai ceva din Biblie ci au scos-o în totalitate din viața lor și evident atunci ei nu mai au nimic dincolo, decât disperarea.

„Lasciati ogni sperancia„ a spus Dante că scrie pe porțile Infernului, nu știu atunci de ce a mai inventat Purgatoriul?.

Cel ce adeverește aceste lucruri zice „iată Eu vin curând„ Amin. Vino Doamne Isuse.

Harul Domnului Isus să fie cu voi toți. Amin.

Pentru miliarde de creștini Domnul Isus a venit și i-a luat în ceruri în Rai fie prin moarte naturală, sau prin războaie și catastrofe naturale.

Pentru ei cuvântul curând este înțeles.

Dialogul personal ce a avut loc între Domnul Isus și Ioan, trebuie să aibă loc permanent între fiecare din noi și Dânsul.

Interpretarea eronată a acestui cuvânt „curând„ constă în aceia că noi Români nu citim ultimul cuvânt din subsolul ultimei pagini a Bibliei și anume acela „repede„.

Cuvântul curând nu se referă la timpul venirii, ci la felul în care va veni.

Traducătorul Bibliei Olteanul nostru Dumitru Cornilescu, citat printre primi opt traductori mondiali, ai cărui frați George și Cornel i-am cunoscut, a menționat ce înseamnă acest curând.

Domnul Isus vine odată pentru fiecare și va mai veni odată pentru toți cei vii, la timpul programat de Dumnezeu, când numărul determinat în cartea vieții Mielului se va fi împlinit.

Ioan răspunde în numele adevăratei Biserici Mireasa Mielului.

„Vino Doamne Isuse„ și pentru dânsul care se crede că avea 96 de ani, atunci acest curând s-a confirmat.

Trebuie să ne raportăm la vecinicie și nimic nu va rămâne ne înțeles.

Interpretarea că cele 7 zile ale creației ar reprezenta 4000 de ani de la Adam la Domnul Isus 2000 de ani vremea harului, și 1000 Mileniu, poate fi adevărată, dar este doar o presupunere.

Înaintea lui Dumnezeu o zi este ca 1000 de ani și 1000 de ani sânt ca o zi.

Ultimele versete reprezintă sinteza chintesența mesajului personal al Domnului Isus, ce mai rămâne când tot ce e omenesc se duce, o dulce conversație personală. Eu vin curând, zice Domnul și Ioan răspunde fără nici-o rezervă, vino Doamne Isuse.

Noi totdeauna când trebuie să răspundem la această provocare, din subconștient, apar unele ezitări.

Noi totdeauna mai avem ceva de pus la punct cu privire la multiplele probleme ale vieții, așa încât foarte puțini pot spune prompt ca Ioan „vino Doamne Isuse.

Ne rămâne speranța, că dorința spre desăvârșire este privită ca un fapt împlinit precum intenția de crimă se socotește crimă.

„Gîndul acesta să ne însuflețească pe toți care sântem desăvârșiți„ Filipeni 3-15 și aceasta doar pentru faptul că alerga spre desăvârșire.

Cuvântul „Amin„ al Domnului Isus înseamnă „așa să fie„.

Spunea Apostolul Pavel Corintenilor și nouă totodată cu zeci de ani mai înainte.

„În El totul este da și amin„, iar Domnul a întărit această afirmație, prin ultimele Sale cuvinte.

„Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți amin„

Acest cuvânt grecesc HAR nu are echivalent în nici o limbă de pe pământ fiind o infinitate pozitivă, și pentru a nu se denatura nu a mai fost tradus ci a fost preluat, în toate limbile ca har exprimat  diferit doar ca formă nu și conținut.

Spre deosebire de Vechiul Testament unde vedem la Maleahi 4-6 că în ultimul verset este cuvântul blestem ca simbol al legii, în ultimul verset  din Noul Testament transpar două cuvinte harul și amin, sinteza persoanei Domnului nostru Isus Hristos.

A pronunța cuvântul Hristos sau Isus în conversații sau predici, fără a fi însoțit de  cuvântul Domnul nostru, reprezintă o aroganță și un dispreț, inadmisibile, pentru un copil al lui Dumnezeu.

Când am fost în Grecia am văzut că foarte mulți oameni acolo au numele Hristos, dar ei nu sânt și Domni, ci doar oameni.

Domnul Isus este Domnul domnilor și Împăratul împăraților, în veci să fie slăvit mărețul Său nume amin.