![]() |
Cei 7 îngeri cărora li s-au dat 7 trâmbiţe... |
La ruperea pecetei a șaptea s-a făcut în cer o
tăcere de aproape o jumătate de aur. Tăcerea marchează, trecerea la setul al
doi lea de judecății ale celor 7 îngerii cărora li s-a dat 7 trâmbițe.
Capitolul 8 relatează judecata primelor
patru îngerii care au sunat din trâmbițele lor dar mai înainte apare un înger cu o cădelniță căruia i s-a dat multă
tămâie ca s-o aducă odată cu rugăciunile tuturor sfinților.
Asocierea rugăciunilor tuturor sfinților cu judecățile foarte dure ale celor 7
îngeri ne îndreptățește să credem că nimic nu poate schimba cursul istoriei mai
mult ca rugăciunile.
Ceeace nu vedem în capitolele 4 și 5 care descriu ce se află
în cer, este completat în cap.8 cu altarul rugăciunilor, iar mai departe vedem
cortul și Chivotul
mărturiei Ap.11-19 și 15-5.
Lui Moise și lui Solomon i s-a spus să
facă totul în Cort și în templu după realitățile văzute pe munte.
Realitățile parțiale văzute de cei doi, au
fost văzute în totalitate de Ioan atunci când a fost răpit în Duhul.
Parfumul rugăciunilor noastre este
tot ce putem duce din această adâncă vale a plângerii, și cu care sigur ne vom întâlnii
odată dacă am practicat rugăciunea.
Primul înger când va suna, o mare
grindina amestecată cu foc și sânge va lovi a treia parte din tot ce este pe pământ.
Când va suna îngerul al doilea un
munte de foc va cădea în mare și va nimici a treia parte din toate viețuitoarele din aceste locuri.
Când îngerul al treilea va suna din
trâmbița sa
Va cădea din cer o stea otrăvitoare
ce se numește „pelin„
care va otrăvii a treia parte din toate
izvoarele apelor de pe pământ, și mulți oameni vor murii din cauza aceasta.
Când îngerul al patrulea va suna din
trâmbița sa, vor fi
lovite astrele, soare lună stele, care au fost create în ziua a patra a creațiunii , și prin urmare toate î-ș vor pierde a treia parte
din strălucirea lor și la fel se va întâmpla cu ziua și noaptea.
Cele patru judecăți se încheie cu vaietul unui
înger plângând pentru dezastrul următorilor trei îngerii ale căror urgii nu mai
pot fi explicate pe o cale naturală ca cele precedente, pentru a căror explicație este necesară o revelație divină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu